Lulea Marius Dorin, prim-vicepreședinte AUR: „Nu există un control total al mafiei asupra aparatului de stat; există multiple grupuri de interese care acționează local, național sau județean și care lasă impresia că nu mai există nicio șansă, tocmai pentru ca noi să nu acționăm.”
Liderul AUR, Marius Lulea, afirmă că PSD și PNL au creat în ultimii 32 de ani partide false pentru ca românii să nu poată face diferența între cei buni și cei răi cultivânduse ideea că toți sunt la fel. În ultimul an au apărut pe eșichierul politic zeci de partide așa zis patriotice pentru a fărâmița electoratul AUR.
„PSD și PNL au creat permanent partide false ca să lase românilor impresia că sunt toți la fel și să nu se poată identifica soluția reală; iată și acum invazia de partide patriotice. Nimeni nu dictează în România cine să fie președinte sau cine să intre în parlament; SUA sau UE sunt instituții publice, ele nu iau așa decizii; sigur că pot exista grupuri de interese care să încerce, dar acelea nu sunt acțiuni ale unor state. AUR poate lua în 2024 peste 50%, important este să fim noi serioși, să fim uniți și să fim în stradă zilnic; celelalte partide sunt slabe, PNL și USR au deja fracțiuni; PSD este singurul partid ce are o strategie organizată anti-AUR.”, a declarat Marius Lulea.