Economie

Marius Lulea: Rușii au deportat zeci de mii de români din Basarabia. 75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste (5-6 iuliue 1949)

Marius Lulea: În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, rușii care conduceau regimul sovietic comunist au deportat zeci de mii de familii de români basarabeni, inclusiv femei, copii și bătrâni. Averile lor au fost acaparate de regimul bolșevic. Operațiunea Sud a fost apogeul terorii în masă în Basarabia.

După cele două războaie mondiale şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra poporului român cât și al altor etnii ce locuiau în pace pe aceste meleaguri.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operațiune denumită conspirativ „IUG”, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467 cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Astfel, în acea noapte din 1949, locuitorii din spațiul basarabean au cunoscut infernul.

Odată cu lăsarea întunericului, satele şi oraşele erau invadate de miliţieni, militari, securişti, care purtau, la chipiu, steluţa roşie cu secera comunistă şi ciocanul proletar.

Basarabenii au învăţat încă un ordin rostit în limbă străină: “otkroite!” (“deschideţi”).

Bătăile în uşă de la miezul nopţii, ororile săvârşite de autorităţi au băgat frica în populaţia paşnică.

Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea.

Dezrădăcinarea, deznaţionalizarea şi dezmoştenirea celor deportaţi a avut consecinţe grave asupra evoluţiei ulterioare a spaţiului dintre Prut şi Nistru.

În total, în acea zi, au fost deportate 11 293 de familii – 35 796 de persoane, din care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei şi 11 889 copii.

Dintre aceştia, 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte au fost acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.

Conform documentelor de arhivă, la această operațiune au participat 4 496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13 774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4 705 de activişti de partid din Moldova.

Pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați au fost mobilizate 4069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eșaloane de tren, respectiv 1573 de vagoane de vite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button