Marcel Ciolacu promite că anul viitor vor fi finalizaţi aproape 250 de kilometri de autostradă şi drum expres.
Şeful Executivului a participat la semnarea ultimului contract de lucrări pentru Lotul 3 din tronsonul Ploieşti – Buzău al Autostrăzii A7 (Autostrada Moldovei).
Iată ce a spus acesta: „Anul acesta, domnul Grindeanu şi echipa sa vor mai semna încă aproape 60 de km de autostradă şi vor da în folosinţă 100 de km de autostradă şi drum expres. De foarte mult timp nu s-a mai întâmplat acest lucru în România. Mă bucur că am reuşit să deblocăm infrastructura mare.”
El a reamintit că anul trecut a fost prezent, tot la Buzău, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, unde a fost semnat contractul pentru primul lot din Autostrada Moldovei.