Fostul premier Marcel Ciolacu revine în spațiul public cu o postare „lămuritoare”, în care afirmă senin că „România nu este în niciun colaps economic”, iar „austeritatea nu reduce deficitul, dimpotrivă, îl adâncește”. O declarație care, pentru orice antreprenor sufocat de taxe sau angajat din mediul privat îngrijorat de concedieri, sună fie a sfidare, fie a cinism politic pur.
În realitate, România se împrumută zilnic cu sume-record pentru a-și acoperi cheltuielile curente. Datoria publică a depășit 55% din PIB, iar deficitul bugetar, în primele 5 luni ale anului 2025, a atins 4,7% — adică aproape cât ținta anuală. Investitorii fug, leul e instabil, iar inflația e ținută artificial jos de BNR cu costul unei blocări a lichidității din economie.
Pe acest fundal, Ciolacu se plânge că este acuzat pe nedrept de „dezastrul economic” și afirmă că, dacă trebuie să facă pușcărie „pentru autostrăzi”, o acceptă „fără regrete”. Așadar, în loc de explicații tehnice, fostul premier preferă să apeleze la retorică emoțională și la martiriu politic.
Ce uită să menționeze domnul Ciolacu este că, sub guvernarea sa, România a continuat să pompeze miliarde în pensii speciale, subvenții pentru partide și o administrație publică sufocată de posturi politice. S-au angajat mii de funcționari în an electoral, s-au lansat scheme de sprijin cu iz electoralist, iar reforma fiscală – pe care o invocă acum ca „necesară prin PNRR” – a fost amânată constant.
Așa-zisa „frica de junk” (adică retrogradarea ratingului de țară) nu este o teorie a conspirației, ci o realitate pe care agențiile internaționale o evaluează pe bază de cifre și politici. România e la un pas de acest scenariu, iar consecințele nu le vor simți elitele politice, ci firmele românești care se împrumută mai scump, investitorii care se retrag și cetățenii care plătesc dobânzi mai mari.
Când Marcel Ciolacu spune că execuțiile bugetare sunt „publice și transparente”, poate ar trebui să ne reamintească și ce s-a întâmplat cu raportările fictive, cu cheltuielile „ascunse” în diverse agenții sau cu lipsa de progres real în digitalizarea ANAF, o condiție cheie pentru combaterea evaziunii fiscale.
România nu are nevoie de un nou lider victimă. Are nevoie de asumare, transparență și eficiență. Nu e vorba de panică indusă — e vorba de o criză latentă generată de clientelism, risipă bugetară și decizii politice lipsite de viziune.
Dacă Marcel Ciolacu refuză să vadă realitatea, asta nu înseamnă că realitatea dispare. Însă milioane de români rămân cu salarii înghețate, taxe mai mari și o perspectivă tot mai îngustă. Cine plătește pentru asta?
