Politică

Marcel Ciolacu: „Este inacceptabil să fim statul cu cei mai mulți șefi, șefuleți și directori din lume”

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține ferm ideea că România are nevoie, în acest moment, de o reformă administrativă rapidă: „Este inacceptabil să fim statul cu cei mai mulți șefi, șefuleți și directori din lume, pentru că toate instituțiile au devenit ordonatori de credite.”

Șeful Executivului a mai spus că măsurile de ajustare fiscală nu vor afecta activitățile pentru tineret sau din sectorul cultural. Mai mult, la nivelul Guvernului se negociază cu reprezentanții Comisiei Europene introducerea unor programe și măsuri dedicate tineretului care să obțină finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Iată ce a spus acesta: „Întotdeauna noi, politicienii, am vorbit de reforme când ne-a căzut nouă bine, când credeam noi că ne va aduce un avantaj politic sau când credeam noi că atunci nu vom deranja foarte multă lume. Total fals. Despre reforme, mai ales despre reforma administrației, trebuie să vorbești atunci când are nevoie societatea de această reformă. România, în acest moment, are nevoie de o reformă administrativă rapidă. (…)

Iertați-mă, nu putem să avem cei mai mulți ordonatori de credite din lume. Este inacceptabil așa ceva. Nu poți. Fiecare bibliotecă din România, fiecare teatru, mai mic sau mai mare, fiecare agenție mai mică sau mai mare, toți suntem ordonatori de credite. Rolul unui director de teatru e să conducă activitatea culturală. Rolul unui şef de agenție pentru tineret este să conducă activitatea tineretului, nu să aibă în subordine o structură cu servicii suport cât Teatrul Național, un teatru de provincie. Confundăm lucrurile.(…)

Un singur lucru am spus foarte clar. Eu nu mai doresc atâția ordonatori de credite. Nu trebuie fiecare să facă achiziții publice. Acelea se pot face centralizat la nivel de județ, de consiliul județean. Să cumperi un creion îţi trebuie director economic, îți trebuie șef la juridic, îți trebuie specialist în achiziții, că nu e simplu, trebuie să faci caiete de sarcini. Mai trebuie încă cinci din care să faci o comisie.

Nu. Asta este infrastructură comunistă. Trăim în alte vremuri. Acele vremuri au fost depășite. Nu atinge nimeni activitatea de cultură, de tineret. Cu adevărat, nu cred că statul român mai poate suporta o infrastructură atât de stufoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button