Știrea Zilei

Marcel Ciolacu – despre pensiile speciale: „Există persoane în România care au pensie mai mare decât au avut salariul”

Un lucru nemaiîntâlnit niciunde în lume are loc în România. Există persoane în țară care au în acest moment o pensie mai mare decât salariul când erau activi. Marcel Ciolacu a vorbit despre acest fenomen cu o ușurință ieșită din comun.

PSD a avut șansa să elimine această nedreptate, a pensiilor speciale, dar nu a făcut-o, având în vedere că PSD a avut majoritate în Guvernele anterioare, dar și acum.

„În acest moment, când a fost făcut acel procent de 9,4, s-a luat în considerare că suntem la marja de 8 la sută – cât reprezintă pensiile din PIB. Nefiind prinse în jalonul pe care trebuie să-l îndeplinim acum în ceea ce privește reforma pensiilor, ne-au atras atenția că trebuie să prindem toate pensiile – și cele ocupaționale, și ale militarilor, și cele speciale. Deja ajungem la un procent de aproape 9 la sută. Nu putem să rămânem…Media europeană este 10,6 – 10,8, sunt și state cu 12 la sută”, a explicat președintele PSD.

El a spus că pensiile speciale reprezintă doar 0,1 la sută. „Cred că la pensiile speciale marea anomalie este că există în România persoane care în acest moment au o pensie mai mare decât au avut salariul când erau activi. Acest lucru nu se întâmplă niciunde în lume”, a declarat Marcel Ciolacu în legătură cu pensiile speciale.

„Este un drept constituțional dreptul la pensie, ca și dreptul la muncă și cred că trebuie o abordare tot pe zona de impozitare fiscală”, a menționat liderul PSD în legătură cu reforma pensiilor cerută de Comisia Europeană prin PNRR.

Back to top button