Politică

Marcel Ciolacu, despre ascensiunea AUR: „Vom reglementa în Parlament ca nimeni să nu mai pună însemne pe drapelul României”

Sondajele sunt necruțătoare pentru actuala coaliție. Ascensiunea AUR îl sperie pe liderul PSD Marcel Ciolacu. Acesta a criticat ultimele proteste, unde AUR a reușit mobilizarea a zeci de mii de români.

Marcel Ciolacu a găsit o nouă problemă la AUR. Acesta a subliniat că cel mai grav i se pare că manifestanții AUR erau înarmați cu drapelul României pe care erau înscrise însemne ale partidului.

Iată ce a spus acesta: „Voi cere în Parlament reglementarea acestei situații, ca pe drapelul României să nu mai îndrăznească nimeni să pună însemne. E un lucru grav că se folosește drapelul României”

Acesta a mai adăugat că reprezentanții AUR nu fac decât să ducă mai departe tehnicile pe care membrii USR le-au implementat, la momentul când au intrat în politica mare.

El a adăugat că toate argumentele manifestației AUR n-au fundament.

Marcel Ciolacu susține că legea „Firea” este o lege bună și a fost înțeleasă greșit de români: „S-a promovat ideea că se fură copiii, cum am putea eu sau Gabriela Firea sa acceptam așa ceva? Cei de la AUR, unele partide așa funcționează, cu manipulare și intoxicare. Dar n-au reușit să manipuleze cum vor ei. „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button