Marcel Ciolacu a deeclarat că Petre Daea nu a greşit în problema subvenţiilor de la UE pentru agricultori, iar președintele Iohannis s-a poziționat corect în susținerea PSD. Nu este prima dată când Marcel Ciolacu îl laudă pe Klaus Iohannis pentru intervențiile sale.
Iată ce spune liderul PSD: „Lucrurile au scăpat de sub control în problema grânelor din Ucraina, şi nu numai în România, ci şi în Polonia şi Ungaria. Am înţeles că trebuie să fie şi un ţap ispăşitor, ştiţi foarte bine că nu a fost Petre Daea”
Marcel Ciolacu susține că a fost plăcut surprins de intervenția președintelui României în acest scandal: „A fost o reacţie un pic întârziată din partea Comisiei. Nu e prima oară când Comisia Europeană, din punctul meu de vedere, fără să fiu antieuropean, nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi nu a luat deciziile în timp real. Aduceţi-vă aminte de criza energiei în care fiecare stat şi-a luat deciziile.”
Amintim că discuția despre cerealele ucrainene a fost discutată de Președintele Klaus Iohannis în ședința CSAT. Șeful statului a spus că ajutorul României pentru exportul cerealelor din Ucraina va continua, dar nu în detrimentul fermierilor români.