Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, aspirant la preşedinţia României, a susţinut că nu este omul sistemului. Întrebat dacă este „candidatul sistemului”, Geoană a întrebat „care sistem?”, adăugând că, dacă era cu adevărat omul sistemului, ar fi câştigat alegerile din 2009.
Totodată, el a ţinut să se distanţeze de PSD şi de propriul său trecut politic şi a mers până la a afirma că el de acum nu mai e acelaşi din 2009.
Iată ce a spus acesta: „Nu neg faptul că am condus un mare partid din România şi am făcut tot ce a depins de mine să îl duc într-o direcţie bună, să îl transform, să îl europenizez. Am făcut şi eu greşelile mele, dar şi înveţi din greşeli. Mircea Geoană din 2024 nu este Mircea Geoană din 2009. Toţi ne schimbăm, toţi învăţăm. Anii de pauză din politică mi-au făcut foarte mult bine, am un detox de la politică, anii de la NATO mi-au făcut foarte bine. (…) După job-ul de la NATO, îţi dai seama cât de importantă este pacea, că securitatea nu înseamnă doar armată bună ci şi economie bună, înseamnă societatea care să fie unită şi încrezătoare”