Știrea Zilei

Ludovic Orban nu este de acord cu decizia CCR privind măștile: „E vorba de o chichiță legislativă” 

Ludovic Orban, fost președinte al PNL, strâmbă din nas la decizia CCR cu privire la purtarea măștilor în aer liber. Acesta susține că Curtea Constituțională a României nu s-a documentat destul de bine, iar la mijloc ar fi vorba de o „chichiță legislativă”.

Premier pe vremea când a fost adoptată OUG care prevedea purtarea măștii în spații publice, Ludovic Orban atacă decizia CCR care a stabilit că OUG-ul a fost emis ilegal. Orban spune că la mijloc e vorba de o chichiță legislativă asupra căreia CCR nu s-a documentat.

Ludovic Orban, fost premier în noiembrie 2020, când a fost emisă OUG 192/2020, susține că au fost îndeplinite procedurile legale în privința obținerii avizului din partea Consiliului Legislativ. În plus, Orban afirmă că judecătorii CCR nu s-au documentat, preferând să se lege de o chichiţă.

Noi am îndeplinit formalitatea. Dacă vă aduceți aminte, OUG a fost adoptată în ședința de guvern la care a fost prezent Klaus Iohannis, când eram în vârful valului doi al pandemiei, cu 10.000 de cazuri pe zi. Noi am trimis spre aviz. Am îndeplinit procedura legală de a solicita avizul din partea Consiliului Legislativ, și noi adoptam și sub rezerva punctului de vedere din partea Consiliului Legislativ. Iar avizul CL a fost favorabil”,

”Este o chichiță procedurală care nu poate fi invocată. Căci nu era vorba numai de purtatul măștii în aer liber. Era vorba și de învățământul online, de telemuncă, erau mai multe puncte reglementate prin intermediul Ordonanței respective. Noi eram, practic, în nevoia de a adopta cât mai rapid acest act normativ” afirmă fostul lider al PNL

Back to top button