Actualitate

Liviu Dragnea este vizat de un nou dosar de corupție. Fostul lider PSD are sechestru pe mai multe imobile

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul finanţării vizitei sale în SUA, fiind acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Ies la iveală jocurile politice murdare făcute de fostul lider PSD și influența pe care o avea asupra Guvernului, dar și a prim-ministrului de la acea vreme.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, aflat în stare de deținere, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– trafic de influență (două fapte),
– folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,

două persoane fizice, oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență,

DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

I. În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:
– asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,
– asigurarea, cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri).
De asemenea, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu a mai acceptat de la același om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali din SUA.
În acest context, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.

II. În perioada mai – octombrie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.
În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu.

Back to top button