Tudorel Toader se implică în jocurile politice din stânga Prutului prin propunerea și asumarea realizării unei extensiuni universitare a Universității „Cuza” din Iași în municipiul Orhei față de președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, reprezentantul partidului pro-rus ȘOR, condus de oligarhul Ilan Șor, fără ca această inițiativă să fi fost dezbătută în comunitatea academică sau fără să fi fost consultați alți factori decizionali de la nivel local, transmit, printr-un comunicat, reprezentanții LS Iași.
Gestul lui Toader vine în susținerea scorului electoral al partidului ȘOR în contextul posibilelor viitoare alegeri parlamentare anticipate din Republica Moldova, dar și în direcția consolidării monopolului politic al aceluiași partid la nivel local. Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă ferm aceste acțiuni de implicare politică a rectorului Toader și îi solicită acestuia să dezbată viitorul universității în cadrul comunității academice și să nu mai pericliteze interesele strategice românești în Basarabia.
„Tudorel Toader face jocurile partidului pro-rus ȘOR la Orhei”
„Deschiderea unei extensiuni universitare a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) la Orhei (municipiu cu doar 20.000 locuitori) cu sprijinul ȘOR nu este susținută de nicio analiză și reprezintă o schimbare în politica Universității „Cuza”, având în vedere că nu s-au mai făcut eforturi serioase, umane și financiare, în direcția dezvoltării extensiunii deja existente la Chișinău (care are circa 700.000 locuitori) sau a colaborării cu Universitatea de Stat a Moldovei (USM). Totodată, Liga Studenților consideră că atenția conducerii executive a instituției ar trebui să fie în direcția investițiilor solicitate de studenți și dezbătute în comunitatea academică, nu a celor celor asumate politic și fără consultare.
Extensiunea nu ar crea noi oportunități de care pot beneficia tinerii din această regiune, accesând programe de studii universitare de licență sau master, ci dimpotrivă, i-ar priva de posibilitatea accesării acestor programe direct la Iași. Înființarea noii extensiuni ar fi scuza perfectă pentru ca Universitatea să reducă și mai mult numărul de locuri pe care-l oferă deja studenților etnici români care doresc să-și continue studiile universitare la Iași, în contextul în care unele specializări nu au nici măcar un loc pentru studenții etnici români, încurajând un scenariu al descentralizării academice, care nu duce decât la separarea studenților și la limitarea posibilității acestora de a-și afirma identitatea națională.
Partidul ȘOR i-ar fi promis lui Toader investiții financiare în viitoarea extensiune. Pe lângă miza electorală generală în contextul posibilelor alegeri anticipate și miza politică locală, partidul ȘOR urmărește cosmetizarea imaginii sale și crearea unei aparențe pro-europene prin asocierea cu universitatea ieșeană. Totodată, oamenii lui Șor urmăresc obținerea facilă a unor diplome emise de către Universitatea „Cuza”, în vederea consolidării imaginii personale prin afilierea la o instituție de învățământ românească.
Partidul ȘOR este condus de oligarhul pro-rus Ilan Șor, actor principal în furtul miliardului de dolari din Republica Moldova, actualmente fiind emis un mandat de urmărire internațională pe numele său, acesta părăsind țara după acuzațiile care i-au fost aduse de către autoritățile judiciare. De asemenea, procurorul general Alexandr Stoianoglo a cerut ridicarea imunității pentru doi parlamentari ȘOR, acuzați de fraudă bancară și fapte de corupție, asociate cu furtul miliardului.
Formațiunea politică ȘOR este cunoscută pentru retorica moldovenistă, pro-rusă și anti-românească. Înainte de 2016, partidul era condus de mentorul lui Șor, politicianul românofob Valerii Klimenko, și se numea Ravnopravie, participând la alegeri sub sloganul „Pentru Moldova în componența Rusiei!” cu propunerea de transformare a statului din stânga Prutului în republică în cadrul Federației Ruse. ȘOR deține monopolul puterii în raionul Orhei bazându-se pe o intensă propagandă și pe tactici electorale menite să exploateze segmentele vulnerabile din societate, în special bătrânii, prin oferirea de mită electorală constând de obicei în produse alimentare și buletii de gaz.
Ilan Șor s-a remarcat și prin atacuri verbale agresive cu incitare la ură și violență îndreptate împotriva liderilor opoziției. Cel mai dur dintre acestea a fost discursul din iulie 2018, atunci când Șor, într-o înregistrare publicată pe o rețea de socializare, i-a amenințat pe Maia Sandu și Andrei Năstase că îi va bate cu cureaua, iar pe jurnaliștii care îl critică îi va pedepsi. Opinia publică majoritară din Republica Moldova a condamnat și continuă să condamne acțiunile acestuia. UAIC, aparent, se arată complet nederanjată de loviturile puternice pe care le poate încasa imaginea acesteia în urma asocierii cu aceste personaje de pe scena politică a Republicii Moldova.
Tudorel Toader a manifestat și în trecut atitudini pro-ruse.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a refuzat sub conducerea sa să susțină organizarea de către Liga Studenților și alte organizații în 2019 a Congresului profesorilor de istorie și limba română, dedicat promovării istoriei și culturii românești în special în Basarabia, Bucovina de Nord și celelalte teritorii istorice, dar și a altor activități legate de afirmarea românismului în Basarabia, începând cu întoarcerea lui Toader în funcția de rector în aprilie 2019.
De asemenea, Toader a respins demersurile Ligii Studenților (LS IAȘI) de a fi organizat un curs facultativ de limba rusă cu aplicare juridică și de formare a unui cerc de tineri juriști la nivelul Facultății de Drept care să se ocupe de probleme juridice esențiale în vederea apărării drepturilor și intereselor românilor din teritoriile care au fost ocupate de URSS.
Totodată, conducerea Universității „Cuza” a blocat constant demersurile Ligii de reprezentare a intereselor studenților din extensiunile pe care instituția de învățământ le are la Bălți și Chișinău și a solicitat informal reprezentanților organizației să nu se mai întreprindă acțiuni în Basarabia, susținând necesitatea unei separări între studenții originari din stânga Prutului și cei de pe malul drept.
Amintim faptul că Tudorel Toader s-a implicat în perioada august-septembrie 2020 în susținerea candidaților Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Municipiului Botoșani și la Consiliul Județean Botoșani, folosindu-se de imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași prin propunerea și asumarea promisiunii realizării unor extensii ale facultăților din Iași către fostul viceprimar Cosmin Andrei, fost susținător fervent al lui Liviu Dragnea, candidatul PSD la primărie și actual primar.
«Nu este prima dată când Tudorel Toader se asociază personal cu politicieni corupți care urmăresc doar obținerea puterii și consolidarea averii personale cu prețul ruinării țării. Asocierea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu partidul pro-rus și moldovenist ȘOR reprezintă un gest de gravă inconștiență politică care afectează interesele strategice românești și poziția oamenilor politici pro-unioniști și susținători ai orientării euro-atlantice a societății basarabene din stânga Prutului. Prin acest gest, Tudorel Toader dă o palmă românismului basarabean și batjocorește lupta pentru identitate și afirmare politică a românilor din stânga Prutului.»” a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare Liga Studenților (LS IAȘI).