Liderii de la Bruxelles au decis să renunțe la interzicerea automobilelor cu motoare cu combustie internă, pe care UE intenționa s-o implementeze până în 2035. Lipsa de plauzibilitate a unui viitor energetic cu carbon net zero devine atât de evidentă încât până și europenii au început să bage de seamă.
Eurocrații de la Bruxelles au conceput interdicția ca parte a planului lor de a ajunge la emisii nete zero de dioxid de carbon până în 2050. Dar ce-și imaginau autorii legii că ar putea substitui motoarele convenționale rămâne un mister.
Nu există vreo tehnologie care să permită înlocuirea combustibililor fosili cu baterii în ce privește distanța care poate fi parcursă și ușurința alimentării, și nimeni nu poate spune dacă și când ar putea să apară asemenea baterii.
Vehiculele electrice au totodată nevoie de subvenții atât la nivel de consumator, cât și la nivel de producție, pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, pentru a putea fi profitabile, după cum a relatat ziarul acesta săptămâna trecută.
Vehiculele electrice mai necesită și minerale rare, adesea obținute din mine poluante din China. Sunt la fel de verzi și de accesibile ca și energia folosită pentru a le încărca. Iar în Europa aceasta e produsă din cărbune, pentru care consumatorii plătesc în prezent un preț enorm din cauza costurilor presupuse de introducerea forțată în rețea a surselor regenerabile intermitente, precum cele solare și eoliene.