Politică

Lider USR, exclus din partid pentru că a criticat conducerea: „Rămas bun, PSD albastru!”

Vicepreşedintele USR Sector 2 Adrian Albu a anunţat că a fost exclus din partid pe motiv că a adus prejudicii de imagine partidului prin postările sale. Postările lui Albu erau critice la adresa actualei conduceri a USR. Albu l-a acuzat pe Drulă de minciună şi l-a comparat cu Ponta. De asemenea, Albu a scris că primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu şi-a angajat fără concurs mai mulţi apropiaţi, aceasta în condiţiile în care reprezintă un partid care a venit la putere promiţând că va lupta împotriva unor astfel de practici.

Excluderea lui Albu este cu atât mai relevantă cu cât acesta este un supravieţuitor al dramei Colectiv. După ce sora lui şi o verişoară au pierit în urma aceluiaşi incendiu, Albu s-a implicat activ în viaţa publică, participând la protestele pentru justiţie şi intrând în politică. De altfel, în postarea sa, Albu punctează că USR s-a născut din „cenuşa de la Colectiv” şi acuză că partidul a devenit un PSD albastru, „care se comportă cu avertizorii de integritate la fel cum se comportă şi celelalte două PSD-uri”.

Redăm postarea lui Albu

„Sâmbăta care a trecut, pe 18 iunie, a avut loc o şedinţă în Biroul Municipal al USR Bucureşti.

Pe ordinea de zi era un punct prin care se judeca încă o sesizare pe numele meu, a doua, pentru presupuse prejudicii de imagine aduse partidului prin postările publice pe care le-am făcut. În USR prejudiciile le aduc cei care vorbesc despre mizerii, nu cei care fac mizeriile.

Din ce am aflat ‘pe surse’ am fost exclus din USR pentru semnalele de alarmă pe care am ajuns să le trag public din cauza opacităţii conducerii şi indiferenţei conducerii de a lua măcar în discuţie semnalele venite din toată organizaţia, nu numai de la mine.

Şi ca încă un exemplu de mizerie: am fost convocat în scris la acea şedinţă de sâmbătă şi am transmis în scris că nu pot participa şi că solicit o amânare ca să-mi pot prezenta o apărare. N-a contat, tribunalul poporului a judecat (a votat) excluderea. În lipsă şi fără a oferi un drept la apărare. Şi ca imaginea să fie completă, nici după 4 zile nu s-au deranjat măcar să comunice decizia. Poate din laşitate, poate din indiferenţă, oricum nu mai contează.

Cu tristeţe mă văd nevoit să constat că partidul născut din cenuşa de la #colectiv a exclus din rândurile sale singurul supravieţuitor de la #colectiv care a crezut că ei sunt soluţia pentru salvarea României. Am crezut, dar nu mai pot să cred. USR-ul a devenit un PSD albastru care nu poate lupta decât pentru salvarea funcţiilor în care s-a înşurubat conducerea partidului, un PSD albastru care se comportă cu avertizorii de integritate la fel cum se comportă şi celelalte două PSD-uri, care foloseşte aceleaşi metode de manipulare şi cu obiective asemănătoare.

Au pervertit speranţa de mai bine a sute de mii de oameni care au ieşit în stradă pentru nişte valori şi principii şi aproape că au îngropat şansa de însănătoşire morală a unei societăţi bolnave. Şi pentru ce? Pentru nişte interese meschine: propriile funcţii şi puterea de a face numiri pe criterii de obedienţă politică.

Rămas bun, PSD albastru!

Nu îmi pare rău că ne despărţim, ba din contră.

Îmi pare rău de oamenii pe care i-ai tot amăgit.

Adrian Albu,

fost Vicepreşedinte USR PLUS Sector 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button