Președintele PNL Nicolae Ciucă le-a cerut liberalilor să renunțe la atacurile asupra PSD pe tema creșterilor de taxe și impozite și a spus că e vorba de o ”dezbatere sterilă”, după ce mai mulți PNL-iști au acuzat în ultimele zile partenerii de coaliție că sunt responsabili de gaura din buget.
Iată ce a declarat Ciucă: „În opinia mea, a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte. Cui folosește azi dacă cineva îi acuză pe domnii Cîțu sau Câciu, sau dacă altcineva arată că cei trei prim-miniștri, din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD, adică domnii Tudose-Grindeanu și doamna Dăncilă au comis greșeli în materie de politică economică și fiscală? Nimănui. Ridicăm tensiuni la nivelul majorității parlamentare, acum când în Parlament avem de revotat Legea pensiilor speciale, când va trebui să adoptăm un set important de ordonanțe de urgență, care presupun reforme dificile”
Rareș Bogdan și Robert Sighiartău sunt liberalii cei mai vocali împotriva PSD. Lor le-a răspuns Mihai Tudose.
Tensiunile dintre PNL și PSD sunt provocate de pachetul de măsuri fiscale – creșteri de taxe și impozite și reducerile de cheltuieli. Reacția multor sectoare economice a fost de respingere dură a proiectelor.