Laura Vicol a intrat în posesia unor date confidenţiale din anchetă, astfel că ştia că locuința sa urmează să fie percheziționată.
Aceste detalii apar în motivarea deciziei luată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol – Vladimir Ciorbă în dosarul Nordis.
Astfel, judecătoarea care a dispus arestarea preventivă susţine că Laura Vicol a ascuns de anchetatori telefonul pe care îl folosea în mod curent.
„Judecătorul de drepturi şi libertăţi are în vedere şi faptul că, după cum reiese din probele administrate, inculpata ar fi ascuns bunuri care puteau constitui mijloace de probă, respectiv terminalul mobil pe care l-a utilizat până în data de 02.02.2025, aproximativ ora 23,00, dată la care a fost dezactivat, a doua zi, la data de 03.02.2025, cu ocazia percheziţiei domiciliare şi, ulterior, la sediul DIICOT prezentând un alt telefon mobil în contextul solicitării de predare a acestuia„, se arată în motivare, potrivit Agerpres.
De asemenea, spune judecătoarea, Laura Vicol ştia că vor fi percheziţii la ea acasă.