Laura Codruţa Kovesi a vorbit într-un interviu străin despre importanța noului Parchet European (EPPO) și ce schimbări va aduce această instituție în Uniunea Europeană.
”Sunt foarte mândră să fiu primul procuror-şef european şi să iniţiez acest nou Parchet European anti-fraudă, cred că începutul EPPO este un moment istoric. Creat pentru a investiga infracţiunile ce afectează bugetul UE, noul Parchet European este un ‘instrument’ de ‘protejare a intereselor noastre economice, motiv pentru care ‘trebuie să fie puternic, eficace şi eficient”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
Conform estimărilor sale, corupţia, deturnarea de fonduri şi frauda în multiplele sale forme provoacă bugetului UE pierderi anuale de circa 500 de milioane de euro.
Pentru misiunea sa de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua instituţie dispune de un buget anual de 44,9 milioane de euro. ”Avem bani pentru 140 de procurori”, precizează Kovesi, adăugând că este nevoie de asemenea de ”50 de experţi şi analişti financiari la Luxemburg”, având în vedere provocările ”efectuării investigaţiilor în 22 de state membre, cu 22 de coduri penale şi 22 de proceduri diferite”.
EPPO va funcţiona pe două niveluri: primul, centralizat la Luxemburg, cu Kovesi şi 22 de procurori (câte unul pentru fiecare stat participant), iar al doilea cu procurori naţionali delegaţi care vor lucra în ţările lor în mod coordonat.