Angajarea soțului Elenei Lasconi în funcția de consilier parlamentar a ridicat mari semne de întrebare și a provocat un val de indignare. Deși lidera USR a susținut cu vehemență că soțul său nu a fost angajat datorită relației lor personale, mulți consideră aceste declarații drept o încercare transparentă de a acoperi realitatea.
Realitatea, spun criticii, este că soțul Elenei Lasconi nu ar fi ajuns niciodată consilier parlamentar dacă nu ar fi fost căsătorit cu ea. Înainte de a fi numit în această funcție, acesta era șomer, iar experiența sa profesională este extrem de discutabilă în contextul cerințelor unui post de consilier parlamentar. Într-o situație normală, cineva cu un astfel de traseu profesional ar fi avut șanse minime să fie luat în considerare pentru o asemenea poziție.
Când Lasconi afirmă că angajarea nu a avut legătură cu relația lor personală, mulți percep acest lucru ca pe o minciună flagrantă. Declarațiile sale nu fac decât să sublinieze ipocrizia care domină unele cercuri politice, în care meritocrația este promovată doar la nivel declarativ, în timp ce în spatele ușilor închise se practică același nepotism de care USR se distanța public până acum.
Lasconi și-a construit cariera politică pe imaginea unei persoane oneste, transparente și dedicate principiilor de integritate. Însă această decizie de a-l susține pe soțul său pentru un post de consilier nu face decât să arunce o umbră de îndoială asupra acestor principii. Oricât ar încerca să convingă opinia publică de contrariu, faptele vorbesc mai tare decât cuvintele.
Această numire riscă să submineze credibilitatea nu doar a Elenei Lasconi, ci și a partidului pe care îl conduce. USR se prezintă ca un bastion al transparenței și corectitudinii, însă astfel de acțiuni riscă să arunce acestă imagine în derizoriu. Publicul are tot dreptul să fie sceptic atunci când vede astfel de contradicții între discurs și realitate.
Până la urmă, întrebarea care rămâne este simplă: dacă nu era soțul Elenei Lasconi, ar fi primit el această funcție? Pentru mulți, răspunsul este clar. Iar orice încercare de a sugera contrariul este, în cel mai bun caz, o insultă la adresa inteligenței publicului.
