Parchetul general a comunicat că, în acest moment, nu a fost finalizată procedura de calcul a impactului bugetar pe care decizia de majorare cu 25 la sută a salariilor personalului din procuratură, retroactiv cu data de 7 decembrie 2018, îl are asupra bugetului parchetelor, potrivit unui răspuns al Ministerului Public.
Potrivit noilor legi ale justiției din toamna anului trecut, ÎCCJ și Parchetul ÎCCJ sunt ordonatori principali de credite și gestionează bugetele instanțelor, respectiv parchetelor.
Deciziile de creștere a veniturilor vin pe fondul încercărilor guvernului de a adopta măsuri de austeritate prin care să acopere un deficit suplimentar la buget estimat la 20 de miliarde de lei în acest an.
Cum s-a ajuns la majorarea salariilor din justiție cu 25 % pe ultimii 5 ani
Angajații din parchete au pus poprire pe mașinile de serviciu
Reprezentanții Parchetului general spun că ”la data de 12.04.2023, la nivelul Ministerului Public erau înregistrate 605 hotărâri judecătorești având ca obiect obligarea ordonatorului principal de credite la acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, fiecare astfel de hotărâre vizând mai mulți reclamanți. De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casașie și Justiție a făcut obiectul a 236 de popriri și a 600 de executări silite, vizând atât conturile instituției, cât și bunurile mobile aflate în proprietate, cum sunt autoturismele de serviciu, aspecte care au generat blocaje în activitatea mai multor parchete”