Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a publicat un editorial, în Spotmedia, prin care îl analizează pe actualul Președinte al României, Klaus Werner Iohannis. Aceasta susține că Iohannis va rămâne în istorie cu câteva greșeli grave în cele două mandate de președinte.
Unde a greșit și greșește dl Iohannis? În opinia mea, este vorba despre un mix letal.
1.Dl Iohannis nu are și nu a avut niciodată o echipă solidă în spatele domniei sale. Din 2016, nu mai are un șef al cancelariei. Din 2019, nu mai are un purtător de cuvânt. Echipa de consilieri a domniei sale conține foarte puține nume relevante în domeniul respectiv.
Criteriul pentru care par a fi fost aleși este să deranjeze cât mai puțin, mai ales cu idei proprii, nesolicitate și să nu pară niciodată mai pricepuți decât șeful. De aceea, a și mizat pe multe personaje nepotrivite, dar care au știut să-i speculeze slăbiciunea pentru obediență și comoditatea (despre care voi vorbi distinct la punctul 2)
Un om politic extrem de talentat își poate permite, la limită, și așa ceva, deși nimeni nu poate fi excepțional tot timpul și în toate domeniile, iar când trăiești în aerul rarefiat la puterii mari este igienic să ai pe cineva apt să te tragă de mânecă.
Dar dl Iohannis nu este extrem de talentat, deci ar fi trebuit să compenseze lipsa de talent cu multă consultanță strălucită și permeabilitate la ea.
Și lipsa de consultanță se vede în lipsa de strategie. O vreme, la fel ca mulți alții, am crezut că în spatele tăcerii prezidențiale se ascund strategii clare, idei bine conturate. Cum ar veni că dl Iohhanis tace și știe exact ce are de făcut
2.Comoditatea combinată cu egoism. Dl Iohannis nu s-a întrebuințat niciodată foarte mult. Luminile nu au rămas aprinse la Cotroceni nopți întregi.
Și, din ceea ce afirmă, convergent, cei care îl cunosc, cea mai mare grijă a președintelui este să țină mingea cât mai departe de terenul domniei sale.
Să fie cât mai puțin deranjat, să fie nevoit la cât mai puține decizii solicitante sau riscante și să fie înțeles cât mai rapid, dacă se poate din priviri de subordonați.
3.Inconsecvența în abordarea mandatului. După un mandat și jumătate dl Iohannis nu pare să fi decis dacă vrea să fie președinte jucător sau unul ultraconstituțional.
Când a ieșit la lupta cu elefanții a fost jucător, când a semnat revocarea dnei Kovesi a fost ultraconstituțional. Când a refuzat desemnarea lui Sevil Shaidehh a fost jucător în fața unui Dragnea pe culmile gloriei. Când a acceptat-o pe Viorica Dăncilă, a fost ultraconstituțional în fața unui Dragnea vulnerabil.
Când a făcut campanie pentru PNL și a instalat la putere o majoritate prezidențială a fost jucător. Când ar fi trebuit să aibă grija la împărțirea ministerelor și la ocuparea lor cu titulari competenți, când ar fi trebuit să taloneze pas cu pas creația sa dificilă, s-a retras în neutralitate constituțională și i-a lăsat să se duca în gard.
Atunci când ar fi trebuit să se implice, a stat. Când ar fi fost înțelept să lase jocul natural, s-a implicat. Ceea ce probabil că este în directă legătură cu punctele 1 și 2.
Dl Iohannis nu este vreun strateg fin, este doar un politician complet netalentat, comod și egoist care nu a înțeles nici până astăzi ce fel de președinte vrea să fie și probabil, în oglindă, suspină pentru ghinionul de a fi președinte, nu rege.”, scrie Ioana Ene Dogioiu.
