Actualitate

Klaus Iohannis este fericit că Joe Biden va vorbi cu el prin videoconferință la Summitul Formatului Bucureşti

Klaus Iohannis este încântat de faptul căpPreşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat american Antony Blinken participă la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de președintele României.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Republicii Polone Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Potrivit agendei preşedintelui Iohannis, evenimentul este programat să înceapă de la ora 16:00, şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – precum şi a secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Evenimentul, organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis, se desfăşoară cu prezenţa în Capitală preşedintelui polonez şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

Back to top button