Actualitate

Kelemen Hunor reacționează după ce Dacian Cioloș a atacat Ungaria: „Nicio factură în politică nu rămâne neplătită”

Europarmalentarul USR-PLUS, Dacian Cioloș, a susținut că Ungaria nu trebuie să primească fonduri prin PNRR cât timp Viktor Orban refuză să recunoască Parchetul European. Kelemen Hunor a reacționat la afirmația lui Dacian Cioloș și susține că această problemă nu a fost discutată în coaliţia de guvernare şi nu este poziţia Guvernului de la Bucureşti.

„Niciodată nu am discutat în coaliţie. Nu este poziţia coaliţiei, nu este poziţia Guvernului, este poziţia lui Dacian Cioloş. El nu reprezintă coaliţia, nu reprezintă România, el reprezintă acolo un grup parlamentar al cărui şef este în acest moment. Nu sunt de acord cu acest demers al lui Dacian Cioloş şi cred că a făcut una dintre greşelile cele mai mari ce pot fi făcute în politică. Şi, ştiţi cum e, nicio factură în politică nu rămâne neplătită. (…) A făcut o greşeală uriaşă. Nu sunt de acord, nu trebuie să intervină niciun europarlamentar într-o astfel de relaţie şi Comisia a făcut precizările necesare. S-a grăbit domnul Cioloş, a vrut să fie rău, n-a reuşit”, a afirmat liderul UDMR, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloş, susţine că banii europeni de relansare economică trebuie să meargă doar către statele membre care prezintă suficiente garanţii că fondurile nu ajung în buzunarele politicienilor.

Back to top button