Instanța supremă a stabilit că faptele de corupție de care era acuzat europarlamentarul PSD Claudiu Manda s-au prescris. Decizia nu este definitivă.
În aceeași cauză, Marius Nicolae Simcelescu, fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu. Decizia instanței supreme nu este definitivă.
DNA l-a trimis în judecată pe Claudiu Manda în aprilie 2021 pentru folosirea influenţei ori a autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000).
DNA îl acuza pe Manda că, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a partidului, ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj, coleg de partid, pentru a rezolva problemele beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoieşti.