Internațional

Israelul anunţă vaccinarea cu doza a patra

Prim-ministrul Naftali Bennett a anunţat marţi, după consultarea unui grup de experţi, că toţi israelienii cu vârsta peste 60 de ani şi personalul medical vor avea dreptul la o a patra doză de vaccin anti-COVID-19.

„Cetăţenii Israelului au fost primii din lume care au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 şi continuăm să fim în frunte cu cea de-a patra doză”, a spus premierul într-un comunicat de presă, potrivit AFP, citat de Agerpres. Naftali Bennett a făcut apel la cei care îndeplinesc aceste criterii „să meargă să se vaccineze”.

Această declaraţie a fost făcută după o şedinţă a cabinetului privind pandemia, pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la răspândirea variantei Omicron.

Decizia grupului de experţi în pandemie de a aproba cea de-a patra doză este „o veste excelentă care ne va ajuta să trecem peste valul Omicron care mătură lumea”, potrivit premierului.

Şi persoanelor cu imunitate scăzută li se poate administra a patra doză, pe lângă persoanele cu vârsta de peste 60 de ani şi personalul medical, la cel puţin patru luni de la a treia injecţie, potrivit unui comunicat al ministerului israelian al sănătăţii.

Biroul premierului Bennett a adăugat că prim-ministrul a cerut ministerului sănătăţii şi caselor de asigurări de sănătate, care se ocupă de vaccinări, să se pregătească pentru campania de injectare a celei de-a patra doze.

La finalul săptămânii trecute, premierul israelian a anunțat că țara a intrat în al cincilea val al pandemiei de coronavirus, provocat de răspândirea variantei Omicron.

Back to top button