Când guvernul rămâne fără bani, nu taie sinecuri. Tipărește. Iar la cârma tiparniței, ca un alchimist de serviciu al statului român, stă Mugur Isărescu. De peste trei decenii, guvernatorul BNR joacă un rol crucial într-un sistem care taxează fără să recunoască și sărăcește fără să răspundă.
În ultima perioadă, în plină criză bugetară și pe fondul promisiunilor electorale „proeuropene”, Banca Națională a pompat lichiditate în sistem — adică a „printat” bani. În termeni tehnici, s-a majorat masa monetară. În realitate? Prețurile o iau razna, leul se devalorizează, iar românii plătesc cu inflație pentru fiecare rând de bancnote „proaspăt scoase”.
Banii noi nu vin cu autostrăzi, ci cu scumpiri
Inflația nu e un accident. Este o decizie. Un mecanism prin care guvernul acoperă găurile bugetare fără să reducă cheltuielile aberante, fără să oprească pomenile, fără să concedieze clientela politică. Tipărește. Așa funcționează economia în stil PSD: când nu mai ai bani, iei de la viitor și tragi cortina.
Și, în loc să suporte costul politic al austerității reale, statul îl aruncă în cârca cetățenilor, prin scăderea valorii monedei. Leul nu mai cumpără cât cumpăra, iar românul nu mai trăiește cât trăia. E un impozit tăcut, perfid, care nu apare pe fluturașul de salariu, dar se vede în fiecare coș de cumpărături.
Guvernatorul tăcerii
Mugur Isărescu se prezintă, în fața camerelor, ca un tehnocrat de cursă lungă. În realitate, a devenit un gardian al status quo-ului, un mecanism de sprijin pentru orice guvern care-i permite să rămână la putere. În loc să avertizeze ferm, în loc să frâneze expansiunea monetară riscantă, BNR face exact ce cere puterea: „stabilitate” prin sacrificarea cetățenilor.
Datoria publică, în termeni reali, se reduce în perioade de inflație. Statul scapă ieftin, dar românul plătește scump.
Moneda care se topește, politicienii care se îngrașă
În acest sistem pervers, contribuabilul devine victimă. Pensia, salariul, economiile — toate pierd putere de cumpărare. Nu prin vreo decizie asumată, ci prin manipularea tăcută a valorii leului. În timp ce Guvernul mimează „grija pentru cetățeni”, realitatea este că inflația e o formă de furt. Unul legalizat, aprobat și regizat în culisele puterii.
România pe hârtie, dar nu pe bune
Într-un stat sănătos, tiparnița e ultima soluție. În România, e prima. Iar cât timp inflația e „soluția magică” pentru populismul politic, moneda națională rămâne o hârtie pe care scrie „leu”, dar care valorează din ce în ce mai puțin.
Și atunci, întrebarea rămâne: pentru cine tipărește Isărescu? Pentru România? Sau pentru supraviețuirea unei clase politice care n-ar putea trăi într-un stat funcțional?
