Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, afirmă cu ritualul botezului nu va fi schimbat, după decesul bebeluşului de la Suceava. ”Canoanele acestea referitoare la credinţă sunt valabile şi peste 1000 de ani; nu ne intimidăm”, a declarat IPS Teodosie.
„Nicicum nu se schimbă ritualul. Pentru că…o să dau şi temeiuri din Sfintele Canoane. Canoanele acestea referitoare la credinţă sunt valabile şi peste 1000 de ani. De aceea nu vom schimba. Nu ne intimidăm”, a declarat, marţi, IPS Teodosie, potrivit Antena 3.
IPS Teodosie afimă că aceeaşi discuţie a fost şi cu folosirea linguriţei: ”Aşa a fost şi cu linguriţa. Păi cum să schimbi linguriţa? Am explicat, linguriţa e Maica Domnului. Înlocuieşti pe Maica Domnului cu o femeie oarecare? Nici vorbă. Nu se schimbă nimic” a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis luni, în legătură cu decesul bebeluşului survenit la scurt timp după ce a fost botezat prin scufundare în cristelniţă, că instituţia a cerut urgentarea anchetei la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi a transmis condoleanţe familiei îndoliate. Bebeleșul ar fi avut probleme de sănătate și era născut prematur.
”Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită «afundare» în numele Sfintei Treimi. Această afundare durează două – trei secunde şi presupune protejarea strictă a copilaşului, al cărui spate şi a cărui ceafă sunt sprijinte cu mâna dreaptă, gura şi nasul fiind protejate atent de căuşul mâinii stângi, în aşa fel încât acesta să nu poată înghiţi niciun strop de apă în secundele cât este afundat rapid de trei ori. Această scurtă afundare se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer. Există şi posibiltatea botezării prin turnarea apei pe creştetul copilaşului, tot de trei ori, în numele Sfintei Treimi, această decizie putând fi luată în cazuri de necesitate sau în funcţie de starea de sănătate a copilaşului”, a declarat Vasile Bănescu.
Bebeluşul de şase săptămâni din Suceava care a ajuns la spital duminică, după ce a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost botezat prin scufundare în cristelniţă, a murit luni dimineaţă, în jurul orei 06:00. El se afla la secţia ATI, unde fusese intubat şi ventilat mecanic.