Într-o conferință de presă (min: 01:00) care ar fi trebuit să convingă prin argumente și viziune, Ionuț Moșteanu, propunerea USR pentru Ministerul Apărării, a oferit o mostră de superficialitate politică greu de trecut cu vederea:
Declarația frizează nu doar logica bunului-simț, ci și pretențiile cu care USR a intrat în viața publică: meritocrație, competență, profesionalism. Dacă 10 ani de politică fără nicio legătură cu domeniul militar sunt suficienți pentru a conduce unul dintre cele mai importante ministere ale statului român, atunci oricine care ține un discurs în Parlament poate mâine să conducă SRI, SIE sau Banca Națională.
Politică ≠ competență militară
Moșteanu nu are studii militare, nu are experiență în domeniul apărării, nu a lucrat în structuri NATO, nu a elaborat vreo strategie de securitate, nu are nicio contribuție doctrinară sau practică la domeniul pentru care a fost propus. Are, în schimb, un CV bazat pe comunicare, campanii și activitate parlamentară, domenii complet diferite de realitatea logistică, strategică și operațională a Apărării.
Declarația sa arată nu doar o lipsă de modestie, ci o înțelegere periculoasă a rolului pe care ar trebui să-l aibă un ministru al Apărării în vremuri tensionate, într-o țară aflată la granița unui conflict activ.
USR își reneagă promisiunile
Acesta nu e doar despre Moșteanu, ci despre întreaga derivă ideologică a USR. Partidul care clama în 2016 că va trimite în fruntea statului oameni cu „carieră, nu carnet de partid”, a ajuns acum să împingă în funcții-cheie oameni pe baza „vechimii în politică” – exact criteriul pe care îl critica la PSD și PNL.
Apărarea națională nu e un reward politic
România merită un ministru al Apărării care înțelege doctrina militară, poate interacționa credibil cu omologii din NATO și poate conduce eficient o instituție strategică.
10 ani în politică nu sunt o garanție a competenței – sunt doar o măsură a cât de mult ai stat pe scenă.
Moșteanu a arătat că poate vorbi. Dar nu a demonstrat că poate apăra.
