Știrea Zilei

Iohannis susține că suntem o țară sigură NATO, dar avem drone care zboară peste casele românilor!

O a patra dronă rusească a căzut noaptea trecută în România. Echipele de teren ale Ministerului Apărării Naționale au găsit un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă de vegetație aflată la 3 km vest de localitatea Plauru. 

De această dată nu a mai fost vorba de UAV-uri de supraveghere, ci de un dispozitiv care a explodat la impactul cu solul.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), în urma intensificării atacurilor ruse asupra porturilor ucrainene, a fost declarată starea de prealertă aeriană în cursul nopții de miercuri spre joi, de la 23:20 și până la 1:40. 

În jurul orei 5.00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu  posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru”, informează comunicatul MApN. 

Zona a fost securizată și au fost începute investigațiile, odată cu ridicarea probelor. 

Craterul are un diametru de 4 metri și o adâncime de 1,5 metri. 

În ultimele săptămâni, mai multe Fragmente de la două drone au fost găsite pe teritoriul României. 

Chiar ieri ministrul Apărării a dat explicații legate de resturile de drone găsite în Deltă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button