AUR este singurul partid din România care a declarat că se opune categoric întrării României în război cu trupe sau prin furnizarea de tehnică militară.
Poziția AUR este una tranșantă: trebuie oprit războiul, trebuie să oferim ajutor umanitar, Rusia este un stat agresor și criminal. Cu siguranță AUR nu este de acord cu informarea făcută de președintele Klaus Iohannis și care parcă pregătește premizele unui suport militar românesc.
„AUR nu este de acord cu trimiterea de armament către Ucraina. Considerăm că România nu trebuie să intervină într-un război care nu îi aparține. Solidaritatea României cu statul vecin în fața agresiunii militare ruse trebuie să se reflecte în acordarea de ajutor umanitar.
AUR reamintește că în Ucraina sunt peste 500.000 de români care trebuie protejați și despre care nu s-a discutat la întâlnirea electorală dintre premierul Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski.
În același timp, dacă coaliția de guvernare ar vrea cu adevărat să sancționeze Rusia, l-ar demite pe ministrul de la Energie, care trimite banii românilor la Moscova, prin facturile de la pompă și prin facturile de la energie” reprezintă mesajul transmis în clar de către formațiune pe propria pagină de socializare.