Fără categorie

Iohannis are datorii la stat și vrea gratis un palat de milioane de euro

Membrii AUR conduși de George Simion au protestat, duminică seară, la vila din București care ar fi renovată pentru președintele Klaus Iohannis. ”Are datorii la stat și vrea gratis un palat!”, au strigat, printre altele, participanții la protest.

Liderul AUR, George Simion, continuă să fie extrem de activ înaintea alegerilor prezidențiale. El a condus, duminică seară, un protest desfășurat la vila din bulevardul bucureștean Aviatorilor care ar fi renovată pentru Klaus Iohannis. Vila cu pricina, în opinia protestatarilor, i-ar fi pregătită lui Iohannis pentru a beneficia de ea după încheierea mandatului.

Participanții la protest au scandat mesaje contra lui Iohannis, printre care ”Are datorii la stat și vrea gratis un palat!”. În plus, protestatarii au afișat fotografii ale lui Iohannis pe care erau scrise mesajele ”Ghinion!” și ”Toate casele să vină la mine!”.

George Simion și-a mediatizat protestul printr-un live pe rețeaua de socializare Facebook. El a subliniat că acțiunea ar avea un caracter spontan.

Liderul AUR a mai precizat că protestatarii intenționează să se deplaseze către sediul PNL, aflat în apropiere, cu scopul de a cere liberalilor să nu-l mai susțină pe Klaus Iohannis. Apoi, participanții ar avea în plan să ajungă și la sediul Guvernului, pentru a cere ca șefului statului să nu-i fie repartizată vila din Aviatorilor, după terminarea mandatului.

Președintele Klaus Iohannis spunea, în martie, că nu a cerut o locuință după încheierea mandatului său și nici că i s-ar fi oferit una.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button