Politică

Iohannis ar fi coordonat mușamalizarea plagiatului comis de Ciucă în teza de doctorat

Președintele Klaus Iohannis este cel care a stat în spatele întregii afaceri care a vizat kompromatul împotriva jurnalistei Emilia Șercan și mușamalizarea plagiatului comis de Nicolae Ciucă în teza sa de doctorat, acuză fostul premier și șef al PNL, Ludovic Orban.

Liberalul afirmă că toate instituțiile statului au fost puse în mișcare la ordinul lui Iohannis, „șeful lui Ciucă“, arătând că atât de multe rotițe nu puteau fi angrenate simultan fără o coordonare și un ordin de la cel mai înalt nivel.

Pentru kompromatul împotriva Emiliei Șercan, care a scris despre teza de doctorat plagiată a lui Ciucă, s-au activat Poliția, cel puțin un serviciu de informații (cel al Ministerului de Interne) și infractorul fugar Cristian Rizea.

Ulterior, când jurnalista a făcut plângere pentru scurgerea probelor din dosarul depus la Poliție, a fost pus în mișcare și Parchetul General, care a clasat cazul, deși probele erau evidente.

În ceea ce privește teza de doctorat plagiată de actualul candidat al PNL la Președinția României, a fost mobilizată Justiția. Un procuror s-a autosesizat și a confiscat teza de doctorat, pentru a nu putea fi văzută de profesorii de la CNATDCU. Instanța a aprobat încă de la prima înfățișare cererea lui Ciucă de a nu permite accesul CNATDCU la teza sa de doctorat.

În sfârșit, a fost pus la treabă și Ministerul Educației, condus de o apropiată a lui Iohannis, care nu s-a apărat în tot acest proces.

Acuzațiile lui Ludovic Orban sunt extrem de grave și, dacă se confirmă, dezvăluie un abuz de mari proporții comis de însuși președintele României, care a asmuțit instituțiile statului asupra unei jurnaliste incomode, cu scopul de a-l salva pe un politician controlat de el.

În același timp, felul în care atât Puterea executivă, cât și Puterea judecătorească s-au subordonat fără să crâcnească președintelui arată totala disfuncționalitate a statului român, lipsa de independență a acestor Puteri și controlul lor politic până la nivelul la care instituții întregi pot fi asmuțite împotriva unui singur om.

Deocamdată, cu Iohannis încă în funcție, o anchetă serioasă a acestui episod extrem de grav nu poate fi demarată. Rămâne doar șansa ca România să producă în noiembrie-decembrie o ruptură cu actualul sistem, iar noua putere – Președinte și Parlament – să înceapă democratizarea țării. Un pas ar fi aflarea adevărului în dosarul kompromatului organizat contra Emiliei Șercan, iar vinovații – puși să plătească.

Mai jos, fragmentul din interviul apărut în Aktual24.ro, unde Ludovic Orban spune că Iohannis a stat în spatele întregii operațiuni.

Ludovic Orban: „Vă dați seama ce angrenaj a fost implicat în toată această poveste? Nu Ciucă a pus în mișcare totul! Șeful lui Ciucă! Iohannis!”

ReporterSă iasă Ciolacu președinte și să-l pună pe Iohannis premier?

Ludovic Orban: Ciolacu candidează și este, de fapt, sprijinit de Iohannis, am spus-o public. Ciucă este un iepure. Ciucă n-are nicio șansă să ajungă în turul doi. Eu fac sondaje de opinie și fac și oamenii serioși. Casele de sondare știu rezultatele reale! Știu că nu trece de 8% în sondaje. Și, oricât s-ar mobiliza primarii PNL, mai mult de 10-11% n-are cum să obțină! Nu pot fi convinși oamenii să voteze cu el. Nu are ce trebuie, nu e construit pentru asta, nu comunică, nu e… E ca un bolovan! În plus, există foarte mari reticențe față de el. Plagiatul, ca plagiatul, dar întregul complex de evenimente care s-a declanșat în momentul în care Emilia Șercan l-a acuzat de plagiat, pentru a împiedica pronunțarea CNATDCU, entitatea care poate să se pronunțe asupra plagiatului, întregul complex de evenimente organizat… Faptul că se deschide brusc dosar in rem… De ce? Ca să ia un procuror dosarul și să nu mai poată să fie văzută teza de doctorat de nimeni! Faptul că s-a ajuns ca UEFISCDI, direcția aia care sub Ministerul Educației e un fel de secretariat al CNATDCU… CNATDCU e format din profesori universitari cu renume, iar UEFISCDI e un fel de secretariat. Cum adică, să împiedici pronunțarea CNATDCU atacând o înregistrare la secretariat? Cum de, la prima înfățișare, completul de judecată a dat decizie ca să blocheze transmiterea către CNATDCU a înregistrării făcute? Cum e posibil ca un premier în funcție să atace în contencios o decizie a unei entități care este în subordinea sa? Și, în mod evident, cine trebuia să se apere contra lui Ciucă, care era șeful ministrului Educației? Ministerul Educației trebuia să trimită avocați, să se apere. Păi, Ministerul Educației nu s-a apărat! Deci, tot sistemul!

Reporter: Da, știu bine cazul.

Ludovic Orban: După aia, tentativa de compromitere a Emiliei Șercan. Toate articolele care au apărut brusc, sesizarea făcută de Emilia Șercan către Poliție, către Parchete, totul a fost mușamalizat. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Vă dați seama ce angrenaj a fost implicat în toată această poveste ca să nu se ajungă la CNATDCU?

ReporterE în stare Ciucă să pună toată mașinăria asta în mișcare?

Ludovic Orban: Nu Ciucă! (Pauză câteva secunde – n. red.) Șeful lui Ciucă!

ReporterIohannis?

Ludovic Orban: Iohannis!

Reporter: Deci, a plecat de la Iohannis!

Ludovic Orban: Când se pun în mișcare atâtea mecanisme în atâtea zone, te cam duce gândul că a existat o coordonare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button