O declarație controversată vine din partea Ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Depolitizarea sistemului de sănătate trebuie să presupună scoaterea acestor oameni afiliați politici, cu agende politice și interese de partid, pentru facilitarea accesului în sistem a oamenilor competenţi. Nu știm cum arată reforma în Sănătăte promisă de partidul USR-PLUS, dacă Ioana Mihăilă nu are în plan scoaterea acestor persoane total inadecvate din funcțiile de conducere.
“Trebuie să înţelegem că această depolitizare nu trebuie văzută ca un scop în sine, Depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului, pentru că atunci când managementul la orice nivel al sistemul de sănătate este unul corect, competent şi fără legături politice, există şansa ca acel management să fie eficient. Scopul depolitizării nu este de a scoate de peste tot din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci este de a facilita accesul în sistemul de sănătate al oamenilor competenţi. Şi atunci ce vrem să facem este să organizăm concursuri unde să putem selecta cei mai competenţi oameni pentru postul respectiv”, a declarat Ioana Mihăilă.
“Pentru managementul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, acolo unde avem manageri interimari, în general am prelungit mandatele managerilor interimari cu până la trei luni pentru a avea timp să organizăm concursul. Şi atunci, acolo unde expiră mandatele interimarilor, deja începem să organizăm concursuri, sperând ca până la finalul anului să nu mai avem management interimar în spitalele din subordinea MS”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.
Mihăilă a precizat că aproximativ 55-60 de spitale se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar cele mai multe dintre acestea sunt conduse de directori interimari.