Interdicția lui George Simion de a intra în Republica Moldova este o dovadă clară a corupției de la Chișinău și a unei tăceri complice de la București. În loc să permită libera circulație a unui cetățean român, dedicat și patriot, care promovează idealul unirii prin acțiuni pașnice, guvernele de pe ambele maluri ale Prutului au contribuit la marginalizarea unei mișcări legitime. George Simion, un român convins, a susținut întotdeauna unirea Moldovei cu România fără violență, prin dialog și acțiuni civice, unindu-i pe oameni în jurul valorilor comune, culturale și istorice.
Această interdicție a fost dictată inițial de Vlad Plahotniuc, oligarhul care a capturat statul moldovean. Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, a folosit resursele și instituțiile țării ca pe propriile instrumente de putere. Sub regimul său, justiția, presa și administrația publică erau simple marionete, iar decizia de a interzice accesul lui Simion nu a fost decât o manevră pentru a reduce la tăcere orice susținător al unirii care amenința privilegiile unei clase politice corupte. Acuzat de spălare de bani și abuz de putere, Plahotniuc a fugit în cele din urmă din Moldova și este acum căutat de Interpol. Însă moștenirea sa toxică rămâne: o elită politică hotărâtă să păstreze granițele pe Prut, temându-se că unirea cu România ar aduce sfârșitul privilegiilor de care se bucură.
Bucureștiul, din păcate, nu este străin de acest joc. În loc să intervină și să apere drepturile unui român patriot precum George Simion, autoritățile române, în frunte cu Klaus Iohannis, au rămas tăcute. România finanțează Moldova cu sume considerabile și, totuși, se lasă manipulată de interesele obscure ale unor politicieni care preferă să întrețină un zid invizibil pe Prut. Tăcerea Bucureștiului în fața acestei interdicții este greu de înțeles, având în vedere că ar fi putut folosi influența financiară pentru a pune capăt acestei injustiții.
După plecarea lui Plahotniuc, Dodon a preluat interdicția și a transformat-o într-un alt instrument de limitare a aspirațiilor unioniste, menținând distanța față de România și apropiindu-se de Rusia. Nici actuala președintă Maia Sandu nu a avut curajul să ridice această măsură nedreaptă, preferând să joace la siguranță. Deși a promis reforme și o politică deschisă spre Europa, frica de a activa spiritele unioniste a făcut-o să păstreze interdicția asupra unui om care nu a făcut altceva decât să lupte, cu loialitate și fără violență, pentru idealul reîntregirii.
Aceasta este realitatea tristă: statul moldovean, capturat de o oligarhie coruptă, nu vrea unirea cu România pentru că asta ar însemna sfârșitul privilegiilor pentru o elită politică putredă. Liderii de la Chișinău folosesc banii românilor și europenilor pentru a susține o aparență de democrație, însă în spatele acestor „ajutoare” continuă să întrețină granițele și să împiedice mișcările unioniste. George Simion, prin acțiunile sale pașnice și patriotice, a devenit un simbol al speranței pentru toți românii de pe ambele maluri ale Prutului, iar interdicția impusă asupra sa este o rușine pentru orice stat care se pretinde european.
Foarte corect articolul!!!