Ar putea românii să călătorească în curând, în SUA, fără viză? Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a oferit câteva explicații privind programul Visa Waiver.
Pentru a fi inclusă în Visa Waiver, programul american ce permite călătoriile fără viză în State, România vrea să schimbe strategia și să demareze o campania de conștientizare a publicului. E nevoie ca numărul de persoane respinse să scadă, a explicat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
De altfel, țara noastră așteaptă de la autoritățile americane o foaie de parcurs. Ar fi nevoie și de resurse de la București.
„Nu există niciun stat care să fi fost inclus în programul Visa Waiver de la o rată de respingere a vizelor de 10 la sută, așa cum suntem noi acum, la sub 3 la sută într-un an fiscal, așa cum cere legislația americană”, a declarat Andrei Muraru, potrivit Digi24. El a subliniat că programul prevede, printre altele, ca rata de respingere a vizelor să fie sub 3 la sută într-un an fiscal.
Altfel spus, într-un an fiscal, dintre toți cetățenii unui stat candidat care solicită viză pentru SUA, e necesar ca mai puțin de 3% să fie refuzați.
E vorba de un proces „foarte complex”, spune Andrei Muraru. Ambasadorul României în SUA se declară optimist și consideră că această campanie și-ar putea arăta roadele undeva în 2024-2025.
Când ar putea merge românii în SUA fără viză? „Dacă aș ști acest răspuns, vi l-aș da imediat, pe loc, și împreună ne-am pregăti intrăm pe teritoriul Statelor Unite fără viză, dar e, clar, un proces foarte complex”, a răspuns Muraru.
„De 5 ani suntem blocați la această rată de respingere de aproximativ 9-10%”
„Să vedem și cifrele pe anul fiscal 2021, pentru că ele nu au venit. E clar că dacă nu facem nimic, nu se va întâmpla nimic, pentru că de 5 ani suntem blocați la această rată de respingere de aproximativ 9-10 la sută și nu a existat o scădere naturală, cum a existat în cazul Poloniei, de exemplu”, a declarat Andrei Muraru.
„În același timp, nu este o situație unică: Poloniei i-a luat 19 ani să intre în programul Visa Waiver. A intrat în 2019 și a început mult mai înainte aceste demersuri. Deci, suntem foarte optimiști, trebuie un efort susținut, trebuie alocate resurse, pentru că fără resurse și fără investiție, inclusiv din partea statului român, acest lucru nu se va întâmpla”, a mai spus el.
„Ceea ce pot să vă spun este că facem eforturi foarte susținute în acest sens și acest lucru se va vedea în perioada următoare. Avem o strategie foarte robustă pe care o punem în aplicare cât de curând, o campanie publică în România, și ceea ce am solicitat de la autoritățile americane – și în această direcție merg discuțiile – este să avem un roadmap, o foaie de parcurs, și să scădem cât se poate de mult (rata de refuz a vizelor – n.r.), în fiecare an, astfel încât în 3 ani, de exemplu, sau în 4 ani, să spunem – 2024, am spus eu, poate să fie 2023 sau 2025, asta depinde din momentul în care avem această foaie de parcurs și în acel moment, vom ști foarte clar. Există aceste discuții, pregătim toate aceste documente și când va exista această campanie, în mod evident, că reprezentanții mass-media vor fi invitați pentru discuții foarte aplicate”, a explicat ambasadorul, conform sursei citate.