Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, și-a depus recent declarația de avere la Biroul Electoral Central, iar ceea ce aflăm este revoltător. Într-o țară în care milioane de oameni abia își permit să plătească facturile, Generalul de carton Ciucă își declară veniturile fabuloase.
În fiecare an, adună peste 232.000 de lei doar din pensie, iar la aceste sume se adaugă și indemnizațiile primite pentru funcțiile de premier și președinte al Senatului. Se pare că România este locul în care incompetența este răsplătită regește.
Ciucă nu se oprește doar la pensie și salarii grase. Liderul PNL deține două terenuri – unul în Dolj și unul în Ilfov, achiziționate când restul românilor se luptau să-și plătească facturile. De asemenea, are o casă de 232 metri pătrați în Ilfov, o vilă perfectă pentru un politician care s-a ridicat pe spatele promisiunilor false. În tot acest timp, românii se zbat să trăiască în apartamente înghesuite și scumpe.
Generalul de carton mai are două autoturisme Toyota, inclusiv un model RAV4 din 2020. Și pentru ca tabloul să fie complet, are și fonduri plasate în depozite bancare și investiții de peste 330.000 de lei. Aceasta este „modestia” candidatului PNL, care promite să conducă România. În realitate, Ciucă și PNL au demonstrat că nu sunt altceva decât un partid de trădători, care își urmăresc doar interesele proprii, în timp ce țara se afundă în criză și sărăcie. Românii merită lideri care să lupte pentru ei, nu politicieni care își umplu buzunarele!