Doi notari publici au fost reținuți de procurorii anticorupție sub acuzația de a fi eliberat certificate de moștenitori, precum și alte acte care ar fi atestat în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate în Capitală.
DNA a mai reținut cinci persoane acuzate de diferite infracțiuni de fals și instigare sau complicitate la abuz în serviciu.
Există numeroase situații în care s-au făcut acte false și în acest fel rețelele infracționate au pus mâna pe sate întregi, așa cum a fost și situația de la Nadăș.
Anchetatorii notează că imobilele vizate erau nerevendicate ori aparțineau unor persoane fără moștenitori, iar după obținerea documentelor imobilele erau vândute la prețul pieței.
Cele șapte persoane reținute vor fi prezentate Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.