România are o instituție care decide cine are voie să candideze, ce legi pot sau nu fi aplicate, și care, de prea multe ori, s-a transformat în instrument politic: Curtea Constituțională. O structură ruptă de voința cetățenilor, numită politic, cu decizii contradictorii și cu membri mai aproape de partide decât de Constituție. În loc să fie gardianul democrației, CCR a devenit scutul privilegiilor și frâna oricărei reforme reale.
În Statele Unite nu există o Curte Constituțională separată. Orice judecător poate analiza constituționalitatea unei legi, iar Curtea Supremă intervine doar în cazuri majore, fără a interzice candidați și fără a dicta politic decizii. Democrația americană funcționează fără o instituție care să blocheze voința populară din birouri izolate.
În România, CCR s-a transformat într-un bastion al sistemului. A protejat pensiile speciale, a blocat voința exprimată prin referendum, a închis ochii la abuzuri evidente. Și totuși, în plină criză, nimeni nu propune desființarea acestei structuri anacronice. Se taie burse, se taie medicamente, dar nu se atinge CCR.
Poate e timpul s-o spunem clar: dacă vrem reformă reală, trebuie să începem cu vârful. Nu cu bătrânii, nu cu elevii. Să tăiem CCR. Nu viitorul.
