În timp ce ține blocat de 25 de ani postul de profesor în Sibiu, Klaus Iohannis a ținut să felicite cadrele didactice cu ocazia Zilei Educației.
În România Educată, rolul profesorului este unul esențial, pe măsura responsabilității și a importanței sale în construirea unei națiuni puternice, a spus președintele României. Acesta nu a precizat că în aceeași Românie se poate lua catedra în spinare și se merge cu ea acasă. ‘Acase’, în cazul de față.
Președintele Klaus Iohannis ține blocat de 25 de ani postul de profesor pe care l-a deținut la Colegiul Brukenthal. Legea educației îi permite, lui și altor peste 1.500 de profesori din sistem.
Actualul președinte al României și-a rezervat prima dată postul în anul 1997, când a fost numit inspector școlar general adjunct. Rezervarea s-a prelungit apoi în 2000, când a ajuns primar al Sibiului. Postul nu a fost deblocat nici după ce Iohannis a devenit președinte și nici după ce a câștigat al doilea mandat la Cotroceni.
Nici legea actuală, nici varianta nouă de lege a educației, propusă de Sorin Câmpeanu, nu impun vreo limită de timp pentru aceste rezervări.