
Războiul din Ucraina și amenințările lui Vladimir Putin cu importul de gaze a făcut ca senatorii români să ajungă la vorbele lui George Simion, liderul partidului AUR, care de luni bune militează pentru independența energetică și deblocarea acestor hidrocentrale, blocate exclusiv de statul român.
Invocând criza energetică, senatorii au aprobat un proiect de lege controversat, care ar înlesni finalizarea unor hidrocentrale la care lucrările au fost sistate, în urmă cu mulți ani, pentru a proteja mediul. „Curentul electric este mai important decât o pasăre” a fost răspunsul senatorului Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, la criticile organizațiior de mediu
. După votul din Senat, proiectul de lege va fi trimis pentru dezbatere și aprobare către Camera Deputaților.
Pe Jiu, singurul râu sălbatic din țară, potrivit activiștilor de mediu, statul a început în anii 2000 construcția a două hidrocentrale, la Bumbești și la Dumitra. În 2017 lucrările s-au oprit, deși investiţia era aproape de finalizare. Motivul: zona Defileul Jiului fusese declarată între timp arie naturală protejată, iar în baza noului statut, organizaţiile de mediu au contestat autorizaţiile emise şi au avut câştig de cauză.
Din același motiv s-au sistat lucrările și la hidrocentrala de pe Valea Răstoliţei, în Munţii Călimani, unde activiștii de mediu spun că s-ar pune în pericol habitatul şi chiar existenţa lostriţei.
Un proiect de lege din Parlament vrea, însă, deblocarea acestor proiecte, precum și a altor șase investiții în producția de energie electrică din surse hidro.
„Astăzi este mult mai important curentul electric decât o păsărică care și-a mutat cuibul un kilometru mai încolo. Haideți, vă rog eu frumos, cu toată dragostea pentru păsărele și vă pot proba că eu însumi dau de mâncare la păsărele”, a declarat la dezbateri senatorul PSD Daniel Zamfir.
„Discutăm de energie, uitându-ne la un consum mediu, care ar putea alimenta peste 3 milioane de gospodării. Și din punct de vedere al impactului asupra mediului, uitându-ne la centralele aflate în exploatare, cred că am creat habitate, nu am distrus habitate. Puteți să vedeți pe Transfăgărășan urșii care salută trecătorii, deci se simt bine”, a argumentat, la rândul său, Bogdan Badea, președintele directoratului de la Hidroelectrica.
Continuarea lucrărilor și punerea în funcțiune cel puțin a celor două hidrocentrale de pe Defileul Jiului va avea efecte devastatoare asupra mediului fără ca măcar energia produsă să fie măcar una semnificativă, spun, pe de altă parte, activiștii de mediu.
„200 MW puterea lor instalată, cu darnicie de la noi, dacă exista debite. Noi am cerut raport de la Apele Române, îl putem prezenta, care ne spune că 7 luni pe an Jiul nu are debitul necesar să asigure functionarea acestora”, arată Dan Trifu, președintele Federației Coaliția Natura2000.
Și chiar dacă ar produce la capacitate maximă, spun ONG-urile specializate protejarea naturii, aceste investiții nu rezolvă deficitul de producție de energie electrică pe care România îl are acum. Potrivit Hidroelectrica, finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a celor două hidrocentrale de pe Jiu și a celei de la Răstoliţa, care sunt și cele mai avansate, ar putea dura circa doi ani și jumătate și ar necesita investiții de câteva sute de milioane de lei.
- Sondaj INSCOP: AUR domină cu 40,8%, PSD crește la 17,9%. PNL și USR, în reculPolarizarea politică se adâncește înaintea alegerilor Un sondaj INSCOP realizat în perioada 1-9 septembrie 2025 confirmă consolidarea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în fruntea intențiilor de vot, cu 40,8% dintre alegători. PSD urcă la 17,9%, în timp ce PNL și USR pierd teren. AUR – stabil peste pragul psihologic de 40% Formațiunea condusă de George …
- Ursula von der Leyen, discurs despre Starea Uniunii: multe promisiuni, realizări modesteSiguranța locurilor de muncă, facturile de la iarnă, inteligența artificială și securitatea – prioritățile Comisiei Europene Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut la Strasbourg tradiționalul discurs privind Starea Uniunii Europene, moment cheie pentru evaluarea progreselor făcute și stabilirea direcțiilor viitoare. Metsola cere rezultate, nu doar promisiuni Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a …
- Bolojan își caută liniștea în studiouri TV: premierul, întâlnire secretă cu sociologi și analiștiStrategie de imagine în loc de soluții economice Premierul Ilie Bolojan pare tot mai preocupat de felul în care este prezentat în presă, decât de criza care lovește românii. La începutul săptămânii, după terminarea programului oficial de la Palatul Victoria, sociologi, politologi și analiști au fost invitați discret la Guvern pentru o întâlnire „informală” cu …
- Europa scade TVA-ul pentru a proteja populația, România îl majorează la 21%Decizii opuse în fața aceleiași crize economice În timp ce guvernele europene caută soluții pentru a sprijini cetățenii afectați de scumpiri, România adoptă o măsură contrară intereselor populației: majorarea TVA-ului la 21%. Această decizie lovește direct în puterea de cumpărare a românilor și arată, încă o dată, lipsa unei strategii economice orientate spre cetățean. Suedia …
- Adrian Năstase: „Nu e admisibil ca politica externă a României să fie lăsată exclusiv în mâinile USR”Adrian Năstase critică orientarea unilaterală a politicii externe: „Nu e admisibil să fie lăsată exclusiv în mâinile USR” Fostul premier cere o abordare echilibrată și multivectorială în relațiile internaționale ale României Adrian Năstase a lansat marți critici dure la adresa modului în care este gestionată politica externă a României, afirmând că aceasta nu poate fi …
- Puterea a blocat inițiativa AUR privind ancheta asupra anulării alegerilorSolicitarea de constituire a unei comisii de control a fost respinsă la votul din plen Aleșii coaliției de guvernare au respins miercuri, în plenul Parlamentului, propunerea AUR de a înființa o comisie specială care să ancheteze anularea controversată a alegerilor, relatează Realitatea Plus. Opoziția suveranistă acuză puterea că ascunde adevărul și că blochează deliberat accesul …
- Președinta Parlamentului European a fost huiduită după ce a refuzat un moment de reculegere pentru Charlie KirkTensiuni majore în Parlamentul European după refuzul unui moment de reculegere pentru Charlie Kirk Dreapta europeană acuză conducerea PE de lipsă de respect față de libertatea de exprimare Parlamentul European a fost zguduit de un scandal procedural și politic după ce conducerea forului a respins cererea eurodeputaților din dreapta de a ține un minut de …
- Fostul USR-ist Andrei Caramitru instigă la crimă împotriva suveraniştilor din România: „E acum sau niciodată. Trebuie să se rezolve problema”Andrei Caramitru, acuzat că instigă la violență împotriva patrioților/suveraniștilor Poliția s-a autosesizat pentru „instigare publică”. Nu e prima oară când ajunge în atenția autorităților Direcția de Investigații Criminale (IGPR) s-a sesizat din oficiu după o serie de postări ale lui Andrei Caramitru pe Facebook, deschizând un dosar pentru „instigare publică” (art. 368 Cod penal). Ținta …
- Ministrul Moșteanu, prins cu minciuna: „România primește 16,7 mld. €” – realitatea este un CREDIT pe 45 de aniPropaganda vs. realitateO fotografie colorizată, un text triumfător și un logo de partid – așa arată rețeta unei manipulări eficiente în mediul online. Ionuț Moșteanu, ministrul USR al Apărării, a anunțat pe Facebook că România „primește” 16,7 miliarde de euro prin programul european SAFE. Mesajul a fost prezentat ca o victorie națională, dar a ascuns …
- Ilie Bolojan, mesaj de 11 septembrie: „Libertatea și democraţia nu sunt niciodată garantate”Astăzi, la 24 de ani de la cel mai grav atac terorist din istoria Statelor Unite, România s-a alăturat comunității internaționale în comemorarea victimelor din 11 septembrie 2001. Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj solemn, subliniind că tragedia de atunci rămâne o rană colectivă și un avertisment pentru prezent. Bolojan: „O rană dureroasă, dar …
- Valentin Stan: „Bolojan i-a obligat pe pensionari să moară de foame”Profesorul universitar și analistul politic Valentin Stan lansează un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan și a politicilor fiscale adoptate de guvern, în special cele care vizează contribuțiile sociale și povara pusă pe umerii celor mai vulnerabile categorii sociale. „Ce înseamnă 1% din PIB?” Stan contestă modul în care guvernul minimalizează impactul financiar al …
- Guvernul Bolojan, un nou RECORD: Inflația României sare spre 10%, cea mai mare din Uniunea EuropeanăDe la 7,8% la aproape 10% într-o lună Inflația din România a accelerat violent în august 2025, ajungând la aproape 10%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Este cea mai mare rată din Uniunea Europeană și un semnal clar al efectelor directe ale Pachetului I de măsuri fiscale adoptat de guvernul Bolojan. …
- George Simion, despre asasinarea lui Charlie Kirk: „De asta l-au omorât, de asta fură și anulează alegeri. Nu acceptă DEMOCRAȚIA! Dumnezeu să-l ierte!”George Simion, după moartea lui Charlie Kirk: „De asta l-au omorât – nu acceptă DEMOCRAȚIA!” Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj dur după asasinarea activistului american Charlie Kirk, apropiat al lui Donald Trump și lider al mișcării conservatoare Turning Point USA. „Am participat în iulie la un eveniment organizat de Charlie Kirk și …
- Românii încă așteaptă ca Bolojan „să sufere alături de ei” – Solidaritatea pe hârtie vs. realitatea din buzunareIlie Bolojan: „Pregătiți să suferim alături de români”. Românii suferă deja, guvernul încă se ceartă pe cine să dea afară Declarația lui Bolojan și realitatea amară Premierul Ilie Bolojan a ieșit public cu mesajul solemn: „Pregătiți să suferim alături de români”. Problema este că românii suferă deja de luni bune: taxe mai mari, prețuri explodate, …
- Bolojan a tăiat de la viitorul țării – Indemnizațiile pentru creșterea copilului, tăiate de Guvern – Părinții pierd până la 850 lei lunarIndemnizațiile pentru creșterea copilului, tăiate de Guvernul Bolojan: părinții pierd până la 850 lei lunar și acuză „dublă impozitare” Lovitură pentru părinți: indemnizații reduse cu 10% Pentru prima dată după mulți ani, părinții aflați în concediu de creștere a copilului au primit, în septembrie, indemnizații mai mici cu până la 850 de lei. Motivul: Guvernul …
- România uitată – 126 de localități fără suflet – Au cod poștal și apar pe hărți, dar în realitate nu mai au locuitoriRomânia uitată: satele-fantomă care dispar de pe hartă 126 de localități fără suflet, dar cu cod poștal În România anului 2025 există 126 de sate complet părăsite. Ele încă figurează în documente oficiale, au cod poștal și apar pe hărți, dar în realitate nu mai au locuitori. Casele s-au prăbușit, ulițele sunt înghițite de iarbă, …
- Inflația lovește crunt – Șeful ELCEN, acuzat că a cerut 1,5 milioane de euro mită pentru avizarea vânzării unui terenDNA: Claudiu Crețu, pus sub control judiciar Procurorii DNA au anunțat miercuri că directorul general al companiei energetice de stat ELCEN, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că ar fi cerut 1,5 milioane de euro mită pentru a aviza vânzarea unui teren aparținând companiei. Potrivit referatului anchetatorilor, …
- Românii trăiesc astăzi cea mai mare tăiere de salarii de după șocul anului 2010 – Inflația, mană cerească pentru guvernO lovitură mai dură decât cea din 2010 Românii trăiesc astăzi cea mai mare tăiere de salarii de după șocul anului 2010. Nu există un decret care să spună „se reduc salariile cu 25%”, dar efectul este același. Diferența este că, acum, mecanismul e mai perfid: creșterea taxelor, oprirea investițiilor și inflația scăpată de sub …
- Nicușor Dan, după incidentul din Polonia: „România este pregătită. Nu e niciun motiv de îngrijorare”Dronele rusești au trecut în Polonia, România se face că doarme liniștită După ce opt drone rusești au violat spațiul aerian polonez și au determinat Varșovia să ceară activarea Articolului 4 din NATO, președintele Nicușor Dan a ieșit pe TVR 1 cu un discurs liniștitor: „România este pregătită să aplice procedurile NATO. Nu e niciun …
- George Simion reacționează la asasinarea lui Charlie Kirk: „Nu au reușit să-l ucidă pe Trump, dar i-au ucis prietenul”Liderul AUR, mesaj de solidaritate cu dreapta americană Moartea lui Charlie Kirk, activist conservator american și aliat apropiat al lui Donald Trump, a stârnit reacții și în România. Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj tranșant pe platforma X: „Unul dintre cei mai influenți patrioți și conservatori ai SUA, Charlie Kirk, a fost asasinat …