Într-un context economic fragil și geopolitic tensionat, România pare hotărâtă să cedeze controlul asupra ultimelor active strategice, în favoarea capitalului privat. Cui folosește cu adevărat această mutare?
România se îndreaptă spre o nouă rundă de privatizări, de data aceasta cu miză mult mai mare. Nu mai este vorba despre companii ineficiente sau active fără importanță națională, ci despre coloana vertebrală a securității energetice și logistice: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, porturile maritime și fluviale, dar și bogățiile naturale ale subsolului.
În timp ce autoritățile vorbesc despre „atragerea de investiții” și „eficientizarea companiilor”, din ce în ce mai multe voci din societatea civilă și mediul academic avertizează asupra riscului de a pierde controlul asupra unor domenii esențiale pentru interesul public.
România, sub presiunea angajamentelor luate față de instituțiile internaționale și în virtutea unor reforme „structurale” asumate în cadrul PNRR, își deschide porțile în fața capitalului privat.
După listarea Hidroelectrica la bursă – un succes pentru unii, un semnal de alarmă pentru alții – urmează pași similari pentru Nuclearelectrica, Compania Națională a Porturilor Maritime și chiar pentru resursele minerale strategice.
Totul se face sub deviza „modernizării economiei” – un eufemism care în multe cazuri ascunde externalizarea controlului național către entități private, adesea cu interese opace sau cu centre de decizie în afara granițelor.
1. Hidroelectrica și Nuclearelectrica – doi piloni ai independenței energetice
Privatizarea parțială a Hidroelectrica a fost justificată prin nevoia de transparență și capital. Dar în spatele acestui discurs se ascunde realitatea: statul a pierdut deja controlul absolut asupra unei surse de energie ieftină și curată.
La rând vine Nuclearelectrica, într-un moment în care Europa își revizuiește strategia energetică pentru a reduce dependența de sursele externe. În loc să întărim controlul public, îl diluăm.
2. Porturile – noduri strategice în plină expansiune geopolitică
Portul Constanța devine tot mai relevant în contextul războiului din Ucraina și al reconfigurării rutelor comerciale din regiune. În acest moment-cheie, statul român discută despre atragerea de capital privat în gestionarea porturilor.
O decizie riscantă, având în vedere importanța lor strategică. Când statul cedează controlul asupra infrastructurii critice, cedează de fapt o parte din suveranitate.
3. Resursele naturale – încă o „privatizare a viitorului”
România dispune de rezerve importante de gaze naturale, litiu și alte metale rare. Deja, concesiunile în domeniul gazelor și al aurului s-au făcut în favoarea unor companii private sau străine, cu redevențe modice și profituri uriașe externalizate.
Acum se vorbește despre liberalizarea completă a accesului la aceste resurse. Se repetă greșelile anilor ’90, când am vândut pe nimic ce aveam mai de preț – doar că, de data aceasta, e vorba de ultima redută.
Privatizarea companiilor strategice din energie, transport și resurse nu este doar o decizie economică – este o alegere politică, geopolitică și, mai ales, morală.
România riscă să devină un simplu administrator al propriilor teritorii și infrastructuri, în timp ce deciziile esențiale se vor lua în afara statului. Sub pretextul modernizării, statul se retrage din domenii vitale pentru viitorul său.
Istoria ne-a mai arătat unde duc astfel de decizii. Întrebarea este: vom învăța ceva sau vom repeta aceeași lecție, cu consecințe și mai grave?
