Banii de la PNRR primiți de statul român „stau în conturi și așteaptă” a recunoscut ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș. Sunt 6,3 miliarde de euro de care România trebuie să se folosească pentru redresare, în cadrul proiectelor aprobate, dar în acest timp, statul se împrumută la dobânzile extrem de mari din această perioadă din piață.
Numai luna trecută, autoritățile române au împrumutat aproape 6 miliarde de euro.
Zeci de miliarde de euro așteaptă să ajungă în România în următorii ani pentru a fi investite, dar pentru asta e nevoie să se facă mai multe reforme.
Între timp, pe 30 ianuarie, Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, condus de Adrian Câciu (PSD), a împrumutat două miliarde de euro de pe piețele externe.
Pe 5 ianuarie, Guvernul împrumutase alte 4 miliarde de dolari. A fost cel mai mare împrumut în dolari de până acum.
Opoziția acuză Guvernul că se împrumută pentru a finanța risipa banilor, pensiile speciale și aparatul administrativ tot mai aglomerat de pilele PSD și PNL.
România plătește cele mai mari dobânzi, după Ungaria și înainte de Rusia și Turcia. Românii vor plăti dobânzi de 4,4 miliarde de dolari (peste 20,64 miliarde de lei) la împrumutul de 4 miliarde de dolari (aproximativ 18,74 miliarde de lei), în total 8,4 miliarde de dolari. Practic, românii au fost îndatorați într-o singură zi cu aproape 40 de miliarde de lei.