Politică

Guvernul Bolojan sfidează democrația: 6 pachete de austeritate asumate fără dezbatere

Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o manevră politică fără precedent: 6 asumări de răspundere pe 6 pachete de austeritate. În termeni clari, aceasta înseamnă de 6 ori ocolirea Parlamentului, instituția fundamentală a democrației, și de 6 ori sfidarea directă a cetățenilor și a mediului de afaceri.

Cetățenii, cei care vor suporta „solidaritatea în suferință”, nu au niciun cuvânt de spus. Mediul privat, deja sufocat de taxe, află din zvonuri ce urmează. În mod ridicol, liderii PSD – partid care deține 7 ministere, inclusiv Justiția, și un vicepremier – admit public că nu știu ce conțin pachetele. Și totuși, le votează în orb.

Pe surse, se vorbește despre renunțarea la impozitul excepțional de 1% pe cifra de afaceri a multinaționalelor și despre abandonarea unor măsuri populare, cum ar fi interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. În schimb, cetățenii obișnuiți vor fi din nou „strânși cu ușa”.

Opoziția anunță că va depune de 6 ori moțiune de cenzură, iar cazul va ajunge inclusiv pe masa Comisiei de la Veneția și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Adevărul este simplu: niciun guvern, oricât de „pro-european” s-ar pretinde, nu poate justifica abandonul Parlamentului și al principiului transparenței decizionale. Articolul 2 din Constituție este clar: „Suveranitatea aparține poporului, care o exercită prin organele sale reprezentative, alese”.

Puterea poporului nu poate fi confiscată de birocrați, ONG-uri finanțate din afară și politicieni care reprezintă doar 5% din voința reală a națiunii.

Românii au dreptul să știe, să dezbată și să decidă. Nu să fie reduși la tăcere de un guvern care impune austeritatea cu forța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button