Presa de partid aplaudă datoria: Guvernul Bolojan împrumută România cu 5 miliarde de euro, cu dobândă uriașă.
Guvernul a împrumutat 3,75 miliarde de dolari și 1,5 miliarde de euro la o ieșire pe piețele externe pentru finanțarea deficitului și rambursarea datoriei publice.
Într-o realitate economică sufocată de datorii, austeritate mascată și inflație persistentă, Guvernul condus de Ilie Bolojan reușește performanța de a fi elogiat de presa „sistemului” pentru… încă un împrumut de 5 miliarde de euro. Mai grav? Împrumutul a fost contractat la dobânzi mari, într-un moment în care piețele financiare pedepsesc guvernele slab credibile. În loc să ridice semne de întrebare, presa obedientă aplaudă „reușita” ca pe o victorie istorică.
Aceeași presă care se isteriza când guvernele anterioare luau credite pentru pensii sau infrastructură, acum vorbește despre „încrederea investitorilor internaționali în România” și despre „geniul financiar al guvernului Bolojan”. În realitate, România devine tot mai dependentă de finanțatori externi, iar costurile acestor împrumuturi vor fi achitate, ca întotdeauna, de cetățenii de rând: prin taxe, inflație și înghețarea salariilor și pensiilor.
5 miliarde de euro… și nimeni nu întreabă: pe ce?
Întrebarea firească pe care niciun jurnalist din presa mainstream nu o pune este simplă: Ce face Guvernul cu acești bani? Nu e vorba despre fonduri nerambursabile, nu sunt granturi, ci împrumuturi comerciale, luate de pe piețele externe, care trebuie rambursate cu dobânzi între 5% și 6,5% – un nivel extrem de ridicat pentru o țară membră UE.
Ministerul Finanțelor, condus de un technocrat fidel PNL, nu oferă detalii clare privind destinația exactă a sumelor. Se vorbește vag despre „acoperirea deficitului” și „plăți curente”. Tradus în termeni simpli: bani împrumutați pentru a plăti salariile bugetarilor și dobânzile altor împrumuturi. România se împrumută ca să plătească datorii. Și totul se ambalează ca o reușită de PR.
Dobânzile cresc, datoria explodează
La finalul anului 2023, datoria publică a României a depășit 50% din PIB. După acest împrumut de 5 miliarde, ne apropiem vertiginos de pragul de 55%, moment în care, teoretic, guvernul ar trebui să ia măsuri de austeritate conform legii responsabilității fiscal-bugetare.
Mai grav este că împrumuturile nu vin cu investiții structurale, ci cu cheltuieli pe termen scurt. Nimic pentru spitale, autostrăzi, școli sau industrie. În schimb, guvernul menține sinecurile politice, schemele de sprijin netransparente și companiile de stat falimentare.
Aplauze pentru datoria publică?
Presa favorabilă guvernului vorbește despre „interesul crescut al investitorilor internaționali”, de parcă speculanții care împrumută guverne la dobânzi mari ar reprezenta un certificat de merit. Realitatea e simplă: investitorii nu au încredere în guvern, de aceea cer dobânzi mari. Este fix opusul mesajului triumfalist.
În lipsa reformelor reale, România devine din ce în ce mai dependentă de banii altora. Fiecare miliard luat azi la dobândă mare înseamnă mai puține școli mâine, mai puține spitale funcționale, mai multă presiune pe mediul privat și mai multe taxe pe spatele cetățenilor.
Guvernul Bolojan: tehnocrație fără viziune
Ilie Bolojan, prezentat drept un „tehnocrat eficient”, pare să fi preluat agenda financiară a guvernelor anterioare: împrumuturi, austeritate selectivă și propagandă. În loc de tăierea risipei și reforma aparatului bugetar, vedem menținerea privilegiilor pentru clientela de partid și o înrobire progresivă a economiei românești.
Sub conducerea lui, România pare să fi renunțat la orice ambiție de dezvoltare reală și a intrat într-un regim de administrare de urgență a datoriei. Iar presa, în loc să tragă semnale de alarmă, preferă să cânte ode creditului extern.
Viitorul României, amanetat
Cei 5 miliarde de euro nu sunt doar o sumă pe hârtie. Sunt spitale neconstruite, drumuri neasfaltate, copii fără tablete în școli, firme românești fără acces la credit. Sunt viitorul României, vândut azi pe dobândă mare, fără dezbatere publică, fără transparență, fără responsabilitate.
Și în timp ce țara se îngroapă în datorii, singura întrebare reală rămâne: Cât ne mai putem împrumuta până când nimeni nu ne va mai da?
