În România, negocierea formării unui guvern nu este despre respectarea „mandatului primit de la votanți”, așa cum susțin unii. De fapt, lungile tratative și discuțiile interminabile dintre partide au o miză simplă: cine apucă bucata cea mai mare din tortul numit putere și ce minister devine „vaca de muls” a fiecărui partid.
La fiecare ciclu electoral, asistăm la aceeași piesă de teatru. Liderii politici pretind că negociază „pentru binele cetățenilor”, dar adevărul este că timpul pierdut nu este despre programe sau priorități pentru români, ci despre cine primește ministerele cele mai profitabile. Fiecare partid are oameni de recompensat, sinecuri de împărțit și rețele de influență de consolidat.
Exemplul altor țări, unde negocierile durează mai multe luni, nu este aplicabil în România. Acolo, dezbaterile chiar se axează pe politici publice și măsuri clare. În schimb, la noi, discuțiile se poartă în jurul întrebărilor „Cine ia Finanțele?”, „Cine controlează Justiția?” și „Cine gestionează marile proiecte de infrastructură?”. Aceste poziții nu sunt doar funcții politice, ci oportunități de a direcționa fonduri, a recompensa apropiații și a influența decizii strategice în beneficiul propriu sau al grupului.
Aceasta este marea problemă a clasei politice din România: prioritățile lor nu coincid cu ale poporului. Ei discută cine devalizează bugetul, în timp ce oamenii se confruntă cu sărăcia, prețurile mari și lipsa de perspective.
Dacă am avea lideri care să pună interesul național înaintea interesului de partid, negocierile ar fi rapide, iar prioritățile clare: sprijin pentru economie, reformă în educație, sănătate accesibilă. Din păcate, acestea rămân doar promisiuni de campanie, uitate imediat după alegeri.
Românii au nevoie de guverne care să funcționeze pentru ei, nu pentru interesele meschine ale unei elite politice corupte. Până atunci, vom continua să asistăm la această rușine națională, în care „negocierea” nu este decât o luptă pentru ciolan.
