Știri

Godină despre români: Simpluți la minte

Polițistul Marian Godină s-a făcut și ”doftor” peste noapte așa că s-a alăturat guralivilor care au sărit la gâtul doamnei doctor Flavia Groșan. Pe lângă epitetele parcă scoase din vocabularul senatoarei urlătoare, Godină îi caracterizează pe români drept ”simpluți la minte”.

„Patriotismul, inovația, limbajul popular, costurile reduse, rezultatul garantat și respingerea de către oficialități sunt ingredientele ideale pentru manipularea oamenilor simpluți la minte.

Medicul care a descoperit schema de succes pentru tratarea Covid 19 este român. Cum s-ar spune, „e de-ai noștri, dom’le!” Ce tot vorbiți de cercetători străini de-și încing creierii prin laboratoare sofisticate pentru a descoperi un tratament eficient? Ăia vor bani mulți!

Păi noi, românii, avem medicul nostru care, într-un apartament de bloc, datorită geniului, a găsit leacul miraculos!
Limbajul popular al doamnei doctor ne arată clar că ține cu noi, oamenii de rând. Ba chiar se vede că e sinceră și vorbește pe limba noastră. Dumneaei ne spune, pe înțelesul nostru, că „zmeii”, așa cum le place să-și numească medicamentele minune, pot fi uneori „nervoși la stomac”, iar unii dintre pacienți „să se cufurească”. Vedeți cum se exprimă? Nu ca sclifosiții ăia de medici de vorbesc în termeni de neînțeles pentru a părea deștepți. Fii, dom’le, din popor, ce naiba!

În timp ce străinii ne vând vaccinuri scumpe, această doamnă doctor a descoperit o schemă de tratament foarte eficientă, dar și ieftină. Înțelegeți acum de ce se încearcă să i se închidă gura? Pentru că „are curajul de a spune adevărul”, la fel ca o altă doamnă eroină care dorește să salveze națiunea. De aceea e și atât de contrazisă de specialiști, pentru că nimeni din oculta mondială nu ar dori ca poporul să afle că niște banale medicamente ieftine reprezintă de fapt salvarea.

Îmi pot imagina un inginer care să iasă public și să spună că a inventat avionul care funcționează cu apă de izvor din munții Bucegi. Ar fi de ajuns un interviu cu el în care să apară modest îmbrăcat, cu un teanc de hârțoage în mână, spunând că a fost dat afară de la serviciu tocmai pentru a i se bloca proiectul. Vă dați seama că marile companii petroliere nu doresc ca prostimea să afle că undeva prin Bucegi există un izvor care ar putea oricând înlocui prețiosul cherosen.

-Bade, dar fuzelajul din ce aliaj e făcut?
-Doamne ferește! Ce aliaje, dom’le? D-alea importate scump? Păi e făcut din lemn de frasin, din scumpele noastre păduri. E lemn de-al nostru, dom’le, lemnul nostru românesc.

Măcar douăzeci de mii de distribuiri ar avea o astfel de știre. Măcar, spre deosebire de doamna doctor, omul cu avionul n-ar deranja pe nimeni, căci nu s-ar urca nimeni, în veci, într-un avion din lemn de frasin cu rezervorul plin cu apă rece de izvor, așa că ar rămâne cu simpatia conspiraționiștilor revoltați că omului i se bagă bețe-n roate de către oculta mondială. Dar la doamna doctor, din disperare sau din lipsă de educație, așa cum i se spune de multe ori chiar prostiei în stare pură, s-ar putea prezenta un număr considerabil de oameni care și-ar lăsa astfel viețile pe mâinile unei închipuite eroine.” – Marian Godină.

Back to top button