Un amplu protest s-a desfășurat astăzi în fața ministerului sănătății din București. Acesta a fost urmat de un marș până la institutul Matei Balș, acolo unde alți români au murit carbonizați într-un incendiu.
Protestul a fost organizat de către George Simion și partidul AUR. Mulțimea adunată a cerut demisia lui Raed Arafat și a lui Vlad Voiculescu, ministrul sănătății.
La eveniment a participat și deputatul AUR de Ilfov, Gianina Șerban, care a declarat pentru 4media.info că situația aceasta se poate repeta oricând și că este nevoie de investiții urgente pentru construcția de noi spitale:
„Am avut incendiul de la maternitatea Giulești, apoi Colectiv, a venit situația nefericită de la Piatra Neamț și catastrofa de la Matei Balș. Românii s-au obișnuit cu răul și nu mai văd nici o speranță de la actuala clasă politică.
Vlad Voiculescu ar fi trebuit să își prezinte public demisia, așa cum și el a cerut public demisia ministrului atunci când a avut loc incendiul de la Piatra Neamț. Dar Vlad Voiculescu este pus acolo de marile companii străine din domeniul farma și nu va pleca deoarece este un om lipsit de onoare.
România are nevoie de spitale noi, nu de vorbe. Ori ce ne promite Vlad Voiculescu: să ne ofere un număr de telefon de unde să ne putem informa.
Avem nevoie urgentă de 41 de spitale noi, adică de un spital în fiecare județ al României și acest lucru se poate face cu banii românilor sau din fondurile Uniunii Europene. Ori noi nu vedem nici o preocupare față de această problemă gravă, fiecare guvern se vede acolo pentru șase luni în care nu soluționează decât propriile probleme” a declarat deputatul Gianina Șerban.