ActualitateȘtiri

Ghinea va direcționa fondurile UE și către ONG-urile progresiste controlate de USR-PLUS

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că „titularii de reformă” – cunoscuţi în proiectele europene drept „beneficiari de proiect”, cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – ar putea fi nu doar entităţi publice, ci şi organizaţii neguvernamentale sau companii.

”Ghinea este cunoscut ca bursier al Fundației Soroș și un susținător fervent al asociațiilor progresist neomarxiste din zona USRPLUS. Cu ajutorul acestor ONG-uri finanțate din surse externe cei de la USRPLUS au ajuns la putere și acum le vor recompensa pe măsură”, afirmă surse parlamentare din cadrul PNL.

Cristian Ghinea afirmă că „titulari de reformă”  –entităţile care vor putea accesa fonduri prin PNRR – vor putea fi nu doar ministere, agenţii, primări, Consilii Judeţene, ci şi entităţi din zona privată.

„Am decis să fie şi entităţi private care să-şi asume parte din aceste ţinte, că vorbim de ONG-uri, că vorbim de companii, vedem. Dacă eu îmi propun, de pildă, să am trasee ecologice în munţi şi nu găsesc Consilii Judeţene sau primării dornice, pot să vorbesc cu nişte ONG-uri care îşi asumă, care au proiecte, care au parteneriate cu Romsilva, cu cine are terenurile, să le dau lor bani pentru chestiunea asta. Am primit idei excelente de la ONG-uri”, a declarat Cristian Ghinea într-un interviu acordat Europa Fm. 

Back to top button