Comform sondajelor de opinie realizate de instituțiile de învățământ peste 70% din intervievați sunt de acord cu redeschiderea școlilor. George Simion a cerut public de la tribuna Parlamentului să fie deschise școlile și sectorul Horeca.
„Am aflat de sondajul de opinie realizat de sindicatele din învățământ, conform căruia majoritatea absolută a cadrelor didactice dorește revenirea la școala normală, față către față, începând din luna ianuarie. (70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădinițelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare și I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea școlilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor și școlilor profesionale.)
Având în vedere că aceeași poziție este susținută și de foarte mulți părinți, dintre care mulți ne-au contactat în această perioadă, doresc să afirm că partidul AUR își însușește acest punct de vedere și dorim ca elevii să revină la școală din luna ianuarie, după vacanța de iarnă.
Punctul nostru de vedere este susținut de pozițiile specialiștilor care au arătat că școala online nu este o soluție pentru educație, de informațiile conform cărora mulți elevi au suferit din cauza lipsei tehnologiei necesare, mai ales de la țară și practic n-au învățat nimic în această perioadă.
Nu este normal ca cei mici să sufere din cauza lipsei de răspundere a guvernanților. Trebuie să revenim la școală, la singura școală care poate exista, cea față către față. Așa cum au făcut-o majoritatea țărilor Europei. Educația online nu este educație.”, a declarat George Simion.
Liderul AUR a cerut să fie deschis sectorul Horeca urgent pentru că au fost aduși în faliment de guvernul liberal.
„Capul lui Mihai Viteazul de la Turda se ridică şi întreabă de ce ţara a rămas aşa de mică şi Câmpia Turzii tristă îi răspunde lui cu jale – fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale. Mesajul meu de azi e pentru poporul român – restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul HORECA trebuie deschis. Voi poporul român sunteţi amendaţi dacă purtaţi masca un pic mai în stânga sau un pic mai în dreapta, suntem ameninţaţi, bătuţi, iar aici la ora 2.00 noaptea se stătea abuziv în Camera Deputaţilor şi decidea ciolanul. Azi am ajuns să ne împrumutăm cu un miliard pe oră. Îi mulţumim domnului Cîţu pentru acest lucru. Popor român, e timpul să redeschidem şcolile. Asta cerem noului Guvern. Sunt sute mii de profesori, de părinţi, e în joc viitorul copiilor noştri. Redeschideţi şcolile, după 10 ianuarie”, a declarat George Simion.