Politică

George Simion, mesaj către PSD și PNL: Atacați-ne cât vreți, pentru că ne ajutați!

George Simion își exprimă îngrijorare referitor la starea democrației în România și acuză PSD și PNL că au plătit presa din România pentru a discredita AUR, singurul partid de opoziție.

Jurnaliștii, care odinioară erau percepuți ca apărători ai democrației, acum acționează în contradicție cu valorile pe care le promovau anterior.

Liderul AUR avertizează asupra pericolelor unei posibile erodări a democrației în contextul actual al politicii românești și își exprimă convingerea că populația s-a trezit și nu va mai accepta pasiv acest trend.

„Îi acuz în mod frecvent pe cei de la PSD și PNL că vor să îngroape democrația din România, dar mai trebuie să semnalez, din când în când, și modul în care presa românească pune umărul la această operațiune demnă de un regim comunist abia instaurat, care caută să suprime orice formă de dizidență într-un timp cât mai scurt. 

Da, frați și surori, marea manipulare în anul electoral a început! Toate trompetele sistemului au început să răsune la unison, misiunea lor fiind de a discredita AUR în orice mod posibil. Sub strigătele românilor care cer disperați ca democrația să fie apărată, presa din România încearcă din răsputeri să se alinieze noii realități, ajutând cartelul PSD-PNL să acapareze tot statul.

Dacă acum câțiva ani fiecare derapaj al partidului lui Ciolacu era taxat de către jurnaliști, iată că am ajuns în era în care „apărătorii” democrației au devenit ei însăși călăii acesteia. Sub pretextul că apără țara de extremism, acești gorniști ai sistemului au decis să își încalce toate normele deontologice, militând pentru intrarea României într-o nouă epocă a corupției marca Ciolacu&co.

În democrația lor de baltă, partidele de opoziție trebuie supuse unui lung șir de represiuni politice, întocmai ca în anii de glorie ai totalitarismului. Politica pumnului în gură, despre care vorbeam chiar săptămâna trecută, este acum girată de către toți cei care odinioară se erijau în mari apărători ai statului de drept și al Constituției. Ironic!

Mergem până la capăt, indiferent de cât de mult vă deranjăm!

Nu este de mirare că nimeni nu mai are încredere în ei. Nu este surprinzător că jurnaliști precum Tăpălagă sunt văzuți de către o mare parte a populației drept niște ipocriți care au călărit un val anti-PSD timp de ani de zile, numai ca să o dea la întors atunci când societatea avea mai mare nevoie de ei. Ei poate s-au văzut cu sacii în căruță, dar și românii au deschis ochii larg la modul în care aceștia au fost mințiți în ultimii 34 ani.

În viziunea lor, un partid de opoziție trebuie evacuat din spațiul mediatic, trebuie supus unui lung șir de represiuni politice până când acesta va înceta să mai existe. Cam așa arată democrația pe care o apară acum acești așa-ziși jurnaliști. Cam așa o să arate România următorilor ani dacă acești parveniți sunt lăsați să controleze fluxul mediatic, precum dictează coaliția toxică PSD-PNL.

Dragilor, n-ați învățat nimic în ultimii ani. Tăcerea mediatică, atacurile furibunde la adresa noastră, modul în care îi mințiți pe români zi de zi: toate aceste lucruri se vor întoarce împotrivă voastră înzecit. De ce spun acest lucru? Pentru că spre deosebire de voi, eu sunt în fiecare zi în mijlocul românilor. Îi ascult, știu cum gândesc, știu ce vor de la această țară.

Atacați-ne cât vreți, pentru că ne ajutați. Dar sunteți atât de orbiți de banii aruncați în voi de Ciolacu încât nu mai puteți să vedeți clar ce se întâmplă în societate. România s-a trezit și nu mai pleacă la culcare, așa cum vă doriți voi.

Mergem până la capăt, indiferent de cât de mult vă deranjăm!”, a scris Simion pe blogul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button