Actualitate

George Simion – AUR va ajunge să conducă România, dar nu va intra la guvernare cu niciunul din actualele partide”

George Simion susține că partidul pe care îl conduce va ajunge într-un final să conducă România, dar nu va guverna cu niciul din actualele partid. Reflexele dictatoriale provenit din vechiul regim nu au dispărut din actuala clasă politică, iar acest lucru împiedică România să ajungă acolo unde îi este locul.

Întrebat dacă AUR nu îşi doreşte să ajungă la putere, George Simion a răspuns: “Ba da, şi cu siguranţă. Sperăm la alegerile din 2024, de exemplu, printr-un scor electoral foarte bun”.

“Noi suntem unici pe piaţa publică din România, cred că era binevenită o formaţiune ca a noastră, ştiind că nu mai există un partid patriotic în Parlament de foarte mult timp. Totodată spectrul creştin-democrat conservator nu este acoperit din 2000 de când PNŢCD nu a mai reuşit să intre în Parlament….”, a afirmat Simion.

“Din punctul ăsta de vedere, puteţi considera şi PSD un partid conservator. Mă refer la faptul cum, de exemplu, anul trecut în timpul pandemiei s-au raportat la apărarea credinţei, de exemplu, pentru că toate formaţiunile au fost de acord cu închiderea bisericilor şi au fost favorabili cu atacuri asupra libertăţii, or un partid autentic de dreapta trebuie să lupte pentru libertate individuală şi pentru ca această libertate să nu fi atacată. Or, în România, avem reflexe dictatoriale provenite din vechiul regim care s-au transferat acuma în toate partidele şi nu cred că PNL este altceva în momentul ăsta, fie o facţiune sau alta, decât un frăţior mai mic şi de multe ori mai prost al PSD-ului”, a explicat liderul AUR.

Back to top button